UTA și-a împrumutat trei tineri jucători, în ultima zi de mercato

by Sorin Haut

UTA a renunțat provizoriu la trei dintre tinerii săi jucători, pe care i-a împrumutat chiar în ultima zi de mercato. Doi dintre ei se vor lupta la promovare în Liga a III-a, iar unul va evolua în eșalonul secund, deși nu are nici 16 ani. Astfel, portarul Haralambie Mociu o va ajuta pe FC Hunedoara să ajungă în Liga a II-a. Aici va fi antrenat de Florin Maxim, unul dintre antrenorii apropiați de Bogdan Apostu, împreună cu care a făcut campania de transferuri. UTA îl va împrumuta la CSM Alexandria pe Adrian Mar (19 ani), fotbalist de bandă stânga, care nu a apucat să debuteze în Liga 1.

Mociu și Mar – în Liga a III-a, Vermeșan la „Ripi”

Teleormănenii sunt pe locul trei și vor încerca să recupereze în play-off diferența mare de puncte față de ocupantele primelor două locuri în seria a 6-a, Viitorul Dăești, respectiv CSM Slatina. În fine,Ioan Vermeșan (15 ani) s-a întors acasă, la Timișoara, unde va evolua pentru divizionara secundă, Ripensia. Atacantul naționalei U16 a făcut parte din lotul deplasat de Laszlo Balint în cantonamentul din Antalya, dar la revenirea acasă și-a manifestat dorința de a se întoarce în orașul de pe Bega.

Facebook Comments