UTA şi-a adus fundaş stânga albanez, Simo Roumpoulakou!

by Sorin Haut

Conducerea UTA-ei a ajuns astăzi la un acord cu Simo Roumpoulakou, fundaș stânga în vârstă de 29 de ani, ce are dublă cetățenie, greacă și albaneză. A debutat la seniori pentru Kalamata FC, în liga secundă elenă, apoi a  urmat pasul în Superliga Greciei, la PAS Giannina și Panetolikos. În 2017 s-a transferat în Albania, la Kukesi, cu care a cucerit titlul și a evoluat în cupele europene, șase partide în preliminariile UEFA Champions League și patru în preliminariile Europa League.

Simo este liber de contract din vara lui 2019 şi nu a mai jucat de o bună perioadă de timp. A fost adus şi pentru că este un fotbalist polivalent, care poate evolua și pe posturile de mijlocaș central sau mijlocaș stânga. În total, are 65 de partide în prima divizie albaneză și 16 în prima ligă a Greciei.

Fotbalistul albanez a fost transferat după ce Bogdan Stancu acuză din nou probleme medicale şi UTA risca să rămână descoperită pe postul de fundaş stânga. Vom reveni cu declaraţii!

UPDATE: 

”Simo, chiar dacă nu a jucat în ultima perioadă, are experiență internațională, trofee în palmares și l-am simțit foarte dornic de performanță. De astfel de jucători avem nevoie, care pun pe primul loc munca și spiritul de a reuși ceva în viață. Sunt convins că va compensa lipsa jocurilor oficiale, mai ales că avem timp suficient, cinci săptămâni, până la primul joc din campionat, și ne va ajuta să ajungem unde ne dorim”, a punctat antrenorul Gyuszi Balint.

”În ultimii doi ani și jumătate a jucat în Champions League și Europa League, cifrele sale sunt mult peste nivelul ligii secunde. Are câteva zeci de meciuri în Superliga Greciei înainte de a juca pentru campioana Albaniei. Poate ajuta UTA. Nu a jucat în ultimele luni pentru că a refuzat unele oferte, l-am convins de ce înseamnă UTA, de acest proiect. UTA începe să atragă, devine interesantă pentru orice jucător bun, datorită a tot ceea ce se întâmplă aici. Nu a venit pentru bani, a venit să dea totul și sunt convins că va fi un plus incontestabil”, l-a caracterizat Bogdan Apostu, agentul care a intermediat mutarea lui Simo la Arad.

”Sunt fericit că sunt aici. Știu că UTA e un nume mare în fotbalul românesc, că aici există un proiect important, iar acest lucru a contat foarte mult. Voi munci, iar alături de coechipierii mei dorim să ne atingem obiectivul de a promova în prima ligă”, a spus cel mai proaspăt component al UTA-ei. (uta-arad.ro)

Facebook Comments