UTA scapă de golgheterul Compagno, FCSB vine la Arad și fără antrenor pe bancă?!

by Sorin Haut

Leo Strizu, antrenorul principal din acte la FCSB, a anunțat că își dă demisia după ce a fost pus în situații jenante. Postura sa, aproape de decor și faptul că nu avea autoritate în fața jucătorilor, l-au făcut pe Strizu să renunțe la funcție chiar înaintea partidei de duminică seara, de la Arad:Am stat și m-am gândit, am luat o decizie foarte grea pentru club și pentru mine. A fost ultimul meci în care voi avea o colaborare cu FCSB. M-am gândit zilele astea. Din motive personale, decizia îmi aparține. Nu o să cadă bine nici echipei, nici clubului, dar e mai bine pentru mine. Nu vreau să intru mai mult în acest subiect. Am motive personale care m-au făcut să iau această decizie. Nu este ușor, dar trebuie să o iau. Eu atât pot să vă spun: Vali Argăseală va avea demisia mea pe birou. Nu se pune problema să nu ajut clubul. Am luat hotărârea să accept acest post, indiferent că am contribuit sau nu, eu cred că mi-am făcut datoria”, a spus Strizu, la flash-interviul de după meciul cu Petrolul, câștigat aseară cu 4-1. Cum și Mihai Pintilii, tehnicianul de facto al vicecampioanei României, a fost suspendat de Comisia de Disciplină a FRF, bucureștenii se văd puși într-o situație extremă. În tot circul de la FCSB, se aude că următorul „sacrificatar fi Dacian Nastai, antrenor al ultimei clasate din Liga a II-a, Unirea Constanța. Formația de la malul mării este patronată de nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi. 

Marioneta Strizu și-a dat demisia, Nastai – următorul „sacrificat?!

Nastai a mai antrenat la Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, Olimpia Satu Mare, Silvania Şimleul Silvaniei şi Luceafărul Oradea, dar și formația secundă a FCSB-ului, precum și pe cea U19. Rămâne de văzut dacă Nasai va accepta umilința pentru bani, pentru că oricum antrenorul din umbră rămâne patronul Gigi Becali… FCSB nu va conta la meciul cu UTA pe golgheterul ei și al campionatului, Andrea Compagno (16 reușite), autor al unei „duble”  (min. 29 și 57) contra „lupilor galbeni”, care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Omrani sau chiar ex-utistul David Miculescu sunt favoriți să îl înlocuiască pe Compagno. FCSB a jucat cu Petrolul în formula: Târnovanu – Sorescu, Tamm, Dawa, Radunovic – Olaru, Șut (90+2 L. Cristea), Oct. Popescu (76 Omrani) – Cordea (58 Miculescu), Compagno (76 Ov. Popescu), Fl. Coman (58 Edjouma). UTA – FCSB, din penultima etapă a sezonului regulat a Superligii, se joacă duminică, de la ora 21, urmând să se joace cu casa închisă! 

 

Facebook Comments