UTA (re)începe „operațiunea salvare”: „Mergem la Craiova montați doar pentru victorie”

by Sorin Haut

UTA reia duminică cel mai greu campionat de după promovarea din 2020. „Operațiunea salvare” redebutează cu deplasarea de la Craiova, de duminică, 22 ianuarie, ora 15:30, cu FC Universitatea 1948, meci contând pentru etapa a 22-a a Superligii. Este primul meci oficial al anului, iar Laszlo Balint își avertizează jucătorii că responsabilitatea îndeplinirii obiectivului se află pe umerii fiecăruia dintre ei. S-au produs și ceva modificări în iarnă la nivelul lotului, unde nu se mai contează pe golgheterul Otele, neinteresat să își mai prelungească contractul cu UTA, scadent în vara acestui an, pe francezul Jobello, căruia i s-a comunicat să își caute echipă, dar nici pe tânărul vârf Godwin, care deși a confirmat în amicale este ca și împrumutat în Liga a II-a, la Gloria Buzău. La noutăți îi putem bifa pe atacantul muntenegrean Stefan Milosevic, 26 de ani, ultima oară la Buducnost, mijlocașul ofensiv brazilian Willie Barbosa, fost și la Botoșani în 2017 și internaționalul Romario Benzar, pus pe liber de Farul. Ultimii doi nu sunt încă la potențial maxim din punct de vedere fizic, dar sunt luați în calcul încă din acest prim meci al anului. Antrenorul echipei arădene și-ar mai dori un portar și o extremă, dar rămâne de văzut dacă oficialii clubului îi vor îndeplini și aceste ultime două dorințe. Mulțumit de pregătire și starea de spirit din vestiar, Balint a declarat că UTA își propune în Bănie doar victoria: Starea de spirit a băieților îmi dă foarte mari speranțe că putem să facem un meci bun și să ne întoarcem cu toate cele trei puncte. Vom încerca să facem un joc în care să ne impunem principiile noastre. Avem în componență jucători cărora le place mingea, le place să paseze. Sper să avem și curajul să facem acest lucru în toate zonele pentru că intervine și o anumită presiune. Când ești într-o zonă a clasamentului în care suntem noi, apare și o rigiditate în a te exprima la adevăratul tău nivel.

În afara lui Aly Abeid, suspendat, nu sunt probleme de lot

Cu excepția lui Aly Abeid, suspendat șase etape după eliminarea din meciul cu Sepsi, nu sunt probleme de lot, toți jucătorii accidentați sau bolnavi la finalul anului trecut sau la început de 2023 refăcându-se complet. Laszlo Balint este optimist în ceea ce privește potențialul formației sale și are încredere că UTA se poate întoarce de la Craiova chiar cu toate cele trei puncte: „Am mare încredere în echipă, pentru că ştiu cum am abordat această perioadă de întrerupere şi cantonamentul. Toată lumea este conştientă de momentul dificil pe care îl traversează echipa în această perioadă şi suntem hotărâţi şi dispuşi să facem tot ce ţine de noi, tot ce este omeneşte posibil, să scoatem echipa din acea zonă a clasamentului. Reîncepem lupta, este o misiune foarte dificilă pentru noi, dar plecăm cu încredere. E prima bătălie pentru noi, cu un adversar foarte bun şi care a avut un traseu destul de similar cu UTA. La începutul sezonului au plecat cu gânduri mari de play-off, apoi s-a produs o schimbare la nivelul băncii tehnice, dar în acest moment poziţia lor în clasament este uşor mai confortabilă decât a noastră. Mergem montaţi doar pentru victorie, a mai spus Balint. Oltenii lui Napoli sunt pe locul 10 în clasament, cu 23 de puncte, iar UTA este abia pe 15, poziție direct retrogradabilă, cu 19 puncte adunate în 21 de runde. În meciul tur, disputat la Arad pe 26 august 2022, UTA s-a impus cu scorul de 2-1, reușite semnate de Otele și Postolachi, respectiv Gabi Iancu. (foto: UTA Arad, facebook)

 

Facebook Comments