UTA pune în vânzare bilete virtuale pentru meciul de duminică, cu Poli Iaşi

by Sorin Haut

Meciul UTA-ei cu Poli Iaşi ar putea fi ultimul fără spectatori, dacă ar fi să ne luăm după ministrul tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, care a anunţat aseară că stadioanele ar putea fi redeschise în anumite condiţii, din luna octombrie. Chiar dacă se vorbește despre ocuparea unui procent mic din totalul locurilor de pe arene, circa 10%. Până atunci, clubul UTA pune în vânzare bilete virtuale pentru următorul meci de pe teren propriu, cu Politehnica Iaşi, programat duminică, 20 septembrie, ora 18:45. Partida contează pentru etapa a patra din Liga 1.

Un bilet costă 10 lei și asigură intrarea (virtuală) la meciul UTA – Poli Iași, de pe stadionul „Francisc Neuman”, dacă omologarea acestuia va fi prelungită în urma vizitei de mâine a celor de la LPF.  Cei interesaţi pot achiziționa un tichet accesând linkul: uta.iabilet.rocare va fi funcțional din această seară sau de mâine dimineață.

Facebook Comments