UTA promite victoria în Derby-ul Vestului, cu rivala Poli Timişoara

by Sorin Haut

UTA – Poli e pentru suflarea fotbalistică din cele două oraşe mai mult decât un simplu meci de fotbal. Rivalitatea e veche şi datează încă din 1964, în urma unui meci cu incidente disputat pe Bega. Ca şi în fiecare an, se anunţă un derby de grad 0, suporterii de pe Bega anuţându-şi prezenţa la Arad în număr mare. Cele două echipe şi-au împărţit victoriile în ultimii ani, dar parcă ambele se simt mai bine în deplasări, UTA la Timişoara şi Poli la Arad. Interesant e că UTA nu a reuşit să o învingă pe ASU Poli, echipa suporterilor, la Arad, ci doar la Șiria și la „masa verde”. Pe „Motorul” a fost un 1-1, în noroi, în noiembrie 2016, iar în această primăvară 0-2. La Timișoara, UTA a câștigat de două ori cu ASU, 3-0 în primăvara lui 2017 și 3-1 toamna trecută.

Rivalitate de peste jumătate de secol

Ultima victorie cu adevărata Poli, la Arad, a fost obţinută acum 12 ani, pe 18 mai 2007, scor 2-1, pe teren aflându-se şi antrenorul de astăzi al roş-albilor, Laszlo Balint. Marcau atunci, pentru arădeni, Hora şi Edson.  De atunci, UTA a mai învins-o la Arad doar pe ACS Poli, echipă ce deţine palmaresul. Doar că timişorenii şi marea parte a suporterilor arădeni consideră că adevărata Poli e cea susţinută de fanii viola. UTA e mult mai bine poziţionată în acest sezon decât ASU Politehica, echipă aflată în suferinţă şi în sezonul trecut, când a tremurat la un moment dat, pentru salvare.  Practic, timişorenii îşi relansau sezonul cu acea victorie surprinzătoare de la Arad, 2-0 şi paradoxal, încheiau campionatul chiar în faţa rivalei UTA.

Cele două rivale, în posturi diferite

Roş-albii sunt acum implicaţi în lupta pentru promovare şi promit răzbunare pentru acel eşec din primăvară, mai ales că pe hârtie, există diferenţă de valoare între cele două echipe. Poli a început slab şi actuala stagiune şi după etape bune în care s-a aflat chiar în zona retrogradabilă, şi-a mai revenit pe parcurs, dar chiar şi aşa, e tot la un punct de linia roşie a salvării. Practic, între UTA şi Poli sunt însă doar şapte puncte diferenţă, cu menţiunea că arădenii au două meciuri mai puţin disputate decât rivalii de pe Bega. Pe locul 3 în clasament, „Bătrâna Doamnă” nu îşi permite paşi greşiţi, iar o victorie în derby-ul vestului e obligatorie!

Balint: „Meci special, să îi facem fericiţi pe suporteri!”

„Este clar că este un meci special în primul rând pentru suporteri. Iar noi, ca și antrenori și jucători trăim și muncim pentru suporteri, pentru că fotbalul fără suporteri nu are niciun farmec. Tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să dăm tot ce avem mai bun din noi pentru o victorie duminică. Vrei să-i facem pe suporteri fericiți și să plece mulțumiți de la stadion pentru rezultat, dar și pentru că că au văzut un spectacol. Sunt convins că dacă o să reușim să ne impunem jocul, rezultatul va veni ca o consecință firească”, spune Gyuszi Balint, completat de golgheterul Cipri Rus: „Este cel mai așteptat meci de toată suflarea fotbalistică arădeană. Vom face tot posibilul să reparăm ultimul derby care s-a jucat la Arad. De data aceasta va fi altceva, suntem mult mai puternici. Toți băieții sunt conștienți de importanţa meciului și îl așteaptă cu nerăbdare, trebuie neapărat să obținem cele trei puncte duminică!” 

Probleme în apărare, la UTA

UTA are însă destule probleme înaintea derby-ului: Stancu şi Bustea nu sunt încă 100% fizic după accidentări, dar primul ar putea fi forţat pe banda dreaptă, în condiţiile absenţei lui Andrei Rus, eliminat la Turris, în vreme ce Miculescu şi Isac abia au revenit de la naţionala U19, având puţine antrenamente cu echipa. Balint ar putea opta şi pentru Melinte, pe banda dreaptă a defensivei, în vreme ce în atac se anunţă din nou tripleta Rus – Ioniţă – Buhăcianu.

Derby de risc maxim: timişorenii vin cu sutele!

Până joi, se vânduseră deja 700 de bilete pentru derby-ul cu Poli şi încă 150 de pachete, ce includ şi meciurile de acasă cu Viitorul Pandurii şi Gloria Buzău. Se anunţă, probabil, din nou, un stadion plin la marele meci de duminică, mai ales că pe Motorul îşi vor face loc şi peste 300 de fani timişoreni, aşteptaţi la Arad în cursul dimineţii. Vor fi măsuri de securitate speciale, dar toată lumea îşi doreşte un spectacol fără provocări şi incidente. Meciul începe la ora 11 şi nu va fi transmis de televiziunile centrale. Totuşi, pe micile ecrane, îl puteţi urmări la TV Arad.

 

 

Facebook Comments