UTA primește o lovitură grea înaintea meciului de sâmbătă, ora 16, cu FC Argeș, dar și în perspectiva partidelor rămase din acest an! Hakim Abdallah s-a accidentat grav la naționala Madagascarului, el a marcat cu un șut cu exteriorul piciorului drept, apoi a căzut pe umărul stâng în încercarea de a evita contactul cu portarul advers. Atacantul utist s-a ridicat imediat și a sărbătorit golul ce a securizat victoria, 3-1 cu Ciad. Totul părea în regulă până a doua zi… „După gol, Hakim a căzut pe umăr, n-a simțit nimic atunci, nici după ce s-a terminat meciul. Dar, a doua zi a resimțit dureri puternice, a făcut o radiografie și s-a descoperit o fractură de claviculă! Va sta două-trei luni, chiar nu am idee. Avem jucători care pot să-l suplinească, Coman poate să joace în aceeași poziție, Barbu, la fel, plus Costache. Nu ne mai gândim la un atacant, e din ce în ce mai dificil să ducem jucători pregătiți”, a declarat astăzi Adrian Mihalcea, antrenorul echipei UTA, la conferința de presă de dinaintea partidei cu piteștenii, din etapa a noua a SuperLigii. Hakim Abdallah a marcat până acum două goluri la UTA, unul campionat și altul în play-off-ul Cupei, dar și-a trecut în cont și un assist.
Malgașul s-a accidentat grav după golul marcat la națională, Coman este pregătit să îi ia locul
Așadar, Marius Coman are șanse să debuteze ca titular pentru arădeni cu FC Argeș. „Am auzit de Hakim, chiar îmi pare rău, am avut și eu ceva de genul la claviculă și este o accidentare urâtă. Din câte am reușit să-l cunosc este puternic și o să revină foarte repede”, a spus „vârful” de 29 de ani adus de la Sepsi în urmă cu trei săptămâni. Totodată, pentru confruntarea cu piteștenii, Mihalcea a mai confirmat absențele lui Padula, cu ruptură musculară, Sota, ruptură parțială de ligamente colaterale la genunchiul stâng și Țăroi, entorsă la gleznă. Nici Pospelov nu s-a antrenat prea mult după problemele la spate, dar probabil va fi în lot cu Argeșul. De asemenea, Mihalcea nu îl mai ia în calcule pe Daniel Zsori, pedepsit se pare pe termen nelimitat pentru indisciplină. „Zsori va fi în afara lotului pentru acest meci. Bineînțeles, conducerea este într-un totul de acord cu mine”, a precizat Mihalcea.