UTA nu vrea să mai greşească. Roşu: ”Luptăm până la capăt!”

by Sorin Haut

La sfârșitul săptămânii trecute, în contul UTA-ei intrau direct trei puncte, după ceea ce ar fi trebuit să fie întâlnirea cu Tărlungeni. Duminică, roș-albii simt din nou fior de meci oficial, pe terenul celor de la Clinceni, care tocmai au anunțat că l-au instalat pe Erik Lincar (fostul coleg al lui Laurențiu Roșu de la Steaua) în postura de antrenor principal!

Laurențiu Roșu a analizat perspectiva: ”Venim după o înfrângere, cea de la Călărași, venită în urma unui joc de care nu am fost mulțumit. Mai sunt patru meciuri, al cincilea îl stăm, mai putem acumula 12 puncte, vom face tot posibilul să le obținem pe toate. Suntem pe locul 2, dar avem un meci mai mult decât Sepsi. Cred că se va juca până în ultima etapă pentru locurile 2 și 3. Ideea noastră e să începem cu 3 puncte la Clinceni”.

”Expediția Clinceni” începe sâmbătă seară, de pe aeroportul din Timișoara. UTA stă la hotelul Mirage din Snagov, iar drumul înapoi îl parcurge cu autocarul. Până la plecare, Roșu mai conduce încă două antrenamente, la finalul cărora stabilește lotul primei echipe pentru jocul de duminică, însă și juniorii care vor juca semifinala cu Dinamo București, la Elite U19.

La nivel de lot, Alin Gligor e accidentat, are probleme la spate, încă nu s-a antrenat cu echipa, iar șansele să facă parte din efectivul deplasat la Clinceni sunt minime. Richard Filaret a acuzat o entorsă, a rămas în afara circuitului, dar se speră în recuperarea lui.

În schimb, veste excelentă din partea lui Norbert Polgar: blondul fotbalist al Bătrânei Doamne a revenit la antrenamente după accidentarea suferită în iarnă. ”Chiar dacă recuperarea a fost mai lungă, nu se vede diferență foarte mare din punct de vedere fizic între el și ceilalți colegi. Un aspect pozitiv”, a comentat Laurențiu Roșu.

Sosit în iarnă la Arad, Mevlan Adili și-a câștigat rapid locul în inimile utiștilor. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani i-a cucerit pe suporterii arădeni mai ales grație curajului și spiritului de sacrificiu arătate la fiecare meci.

”Mergem să câștigăm la Clinceni”, anunță fotbalistul macedonean de origine albaneză. ”Suntem pregătiți sută la sută fizic și psihic. Am analizat jocul echipei adverse, ne-am antrenat foarte bine, mergem să jucăm un fotbal bun, mergem să luptăm ca o echipă, ca o familie! Cred că vom face un joc bun și ne vom întoarce cu trei puncte”, transmite Adili.

Absența lui Gligor l-ar putea regăsi pe Adili în centrul defensivei roș-albe pentru meciul de duminică. ”Nu e o problemă, pot juca oriunde. E decizia antrenorului. Eu sunt pregătit sută la sută să dau totul pentru echipa mea în fiecare meci”, a subliniat apărătorul utist.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments