UTA nu stă, totuşi, liniştită în dosarul „Valiza 2”! Burleanu: „Nu ne vom pronunţa înaintea Instanţei”

by Sorin Haut

Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă după ședința de Comitet Executiv al Federației Române de Fotbal. Şeful de la Casa Fotbalului a abordat şi speța” în care UTA este amenințată cu retrogradarea în dosarul în care DNA a trimis în judecată doi oficiali arădeni, ca urmare a unor evenimente petrecute acum patru ani. „Am primit sesizarea din partea Astrei. Poziția FRF este următoarea: trebuie să așteptăm o decizie definitivă a Instanței pe acest subiect. Clubul UTA și persoanele care fac obiectul acestei anchete se bucură de prezumția de nevinovăție. Suntem obligați să așteptăm o decizie definitivă a Instanțelor din România, apoi ne vom putea pronunța. În aceeași situație se află și clubul care a făcut această sesizare, Astra Giurgiu, în ceea ce privește cazul de doping, este aceeași politică. Comisia de Disciplină decide, sancțiunea poate să meargă până la retrogradarea echipei în cauză!”, a afirmat Burleanu. Aşadar, preşedintele FRF nu o linişteşte pe UTA, lăsând de înţeles că o decizie nefavorabilă în dosarul intitulat de presa naţională „Valiza 2” îi poate atrage chiar retrogradarea!

Astra are probleme chiar mai grave decât UTA

Se pare că forul de conducere al fotbalului românesc nu ia în calcul acel document oficial de la DNA, invocat de UTA, în care clubul este clasat şi absolvit de orice vină pe această speţă. Cert este că nu ştim când vom avea o decizie definitivă în instanţele de judecată, dar dacă aceasta nu le va fi favorabilă celor doi oficiali acuzaţi de fapte de corupţie, UTA s-ar putea să aibă de suferit. Până una alta, retrogradata Astra a visat degeaba la o decizie din partea Comisiei de Diciplină și Etică din cadrul FRF, clubul giurgiuvean având probleme chiar mai grave decât UTA şi mult mai actuale.

Facebook Comments