La doar trei puncte de zona de play-off (n.n. cu mențiunea că Sepsi s-ar putea distanța la șase dacă meciul cu FCU Craiova va fi omologat cu victoria covăsnenilor), FC Botoșani este echipa momentului în Superliga, singura ce a câștigat toate meciurile oficiale din 2023 fără gol încasat. În plus, moldovenii lui Flavius Stoican au înscris nu mai puțin de opt goluri și din candidați la evitarea retrogradării visează acum chiar și la play-off. Deplasarea de la Arad, cu o UTA în criză profundă, devine una extrem de importantă pentru ei, deși principalul finanțator, Valeriu Eftime, a declarat zilele trecute că un loc 7, adică primul din play-out, i-ar conveni mai mult. Asta pentru că ar da o șansă mai mare la participarea în Conference League din acea poziție, în cazul victoriilor în cele două baraje. În schimb, UTA nu mai câștigă de 14 etape, adică de peste cinci luni, ultimul succes datând tocmai din 9 septembrie 2022, acel 2-1 chiar de la Botoșani! Formația moldavă ar putea fi salvarea roș-albilor, pentru o deblocare ce se vrea cât mai rapidă, în contextul în care ultimele cinci runde ale sezonului regulat se anunță infernale pentru UTA, urmând să dea piept cu patru din echipele de play-off. UTA va trebui să lupte și cu arbitrii, pentru că deja există o tentă în acest sens împotriva arădenilor, cu gazonul probabil înghețat și rău de pe Arena Francisc Neuman, dar să facă față și presiunii suporterilor, tot mai nemulțumiți de rezultate. În plus, în fața UTA-ei va sta cea mai în formă echipă a acestui început de an, FC Botoșani:
Balint rămâne optimist: „Sperăm să simțim și noi gustul victoriei”

Stoican: „Întâlnim o echipă rănită, care joacă un fotbal bun”

De cealaltă parte, Flavius Stoican se așteaptă la un meci greu pe Arena Francisc Neuman, în fața unei adversare furioase precum UTA, ce nu a mai câștigat în campionat de mai bine de cinci luni: „Sunt convins că jucătorii sunt conștienți că aceste rezultate ne obligă pe mai departe. Întâlnim UTA, o echipă rănită, care joacă un fotbal bun. Cel puțin în ultima partidă au evoluat bine, dar au avut neșansă. Mai departe rămâne ca noi să fim conectați, focusați, să rămânem echilibrați, să avem aceeași determinare, atitudine și dorință. Sunt ferm convins că vom da totul pentru a ne întoarce bucuroși de la Arad. Clar, suntem conștienți că ne așteaptă o partidă grea, dar o partidă pe care, dacă o câștigăm, o să avem moral foarte ridicat pentru a urca mai sus în clasament”, a subliniat Flavius Stoican, care are un singur absent pentru meciul cu UTA, Mihai Roman II. Botoșaniul a ajuns deja la Arad, deplasarea fiind făcută cu avionul, astfel că moldovenii abordează cu mare seriozitate acest meci. UTA ocupă locul 15 în clasamentul Superligii, cu 20 de puncte, la trei lungimi distanță de locul de baraj ocupat de Universitatea Cluj, iar FC Botoșani este pe 7, cu 30 de puncte. Cu o victorie și la Arad, moldovenii ar putea fi la mâna lor în lupta pentru play-off!