UTA nu refuză cadourile lui Dinamo și câștigă pentru un nesperat loc 10 la final de tur!

UTA nu refuză cadourile lui Dinamo și câștigă pentru un nesperat loc 10 la final de tur!
UTA a câștigat cu noroc și cu ajutorul VAR, dar mai ales datorită cadourilor făcute de Dinamo, care a ratat exasperant la Oradea, în trei situații de singur cu portarul! Arădenii au făcut o primă repriză ștearsă, Politic a deschis scorul în minutul 8, cu o frumoasă acțiune personală și un șut plasat, la colțul scurt. Ghezali și Costin puteau face 0-2, dar Iacob a salvat, pentru ca Luckassen să provoace primele emoții la poarta dinamovistă, trăgând în Golubovic. Ghezali, omul negru pentru bucureșteni și Politic au mai irosit alte șanse de a pune două goluri avans pe tabelă, iar ocaziile s-au răzbunat în minutul 41, când Căpușă a centrat, Bena a luftat și Micovschi, pe fază, a marcat din alunecare. Partea a doua a fost una modestă, cu un fotbal încâlcit și fără orizont de ambele părți, dar cu Dinamo ceva mai insistentă. A venit minutul 77, atunci când Ghezali a scăpat singur și în loc să tragă la poartă, a pasat neinspirat lui Gregorio, care a făcut o preluare în plus și Căpușă a salvat la un metru de poartă! Meciul părea că se îndreaptă spre un 1-1, cu toate că UTA a atacat în ultimele cinci minute, având o ploaie de cornere la rând. Dinamo cu ratările, UTA cu golurile! Freitas a adus victoria din penalty, în prelungiri La ultimul, Homawoo a comis un henț involuntar în careu în minutul 90, fază controversată semnalată de VAR, la care s-a stat vreo cinci minute. Moroiță s-a dus să revadă faza și a dictat penalty, transformat de Freitas. Victorie nesperată și norocoasă pentru UTA, scor final 2-1, dar uriașă în contextul clasamentului, echipa lui Rednic săltând până pe locul 10 în clasament, cu 18 puncte, la trei puncte de play-off și la opt peste zona direct retrogradabilă. Un parcurs foarte bun în ultimele etape, când utiștii au adunat puncte prețioase și iată că debutul returului îi găsește într-o postură la care poate nu sperau nici cei mai optimiști suporteri. De cealaltă parte, e dezastru la Dinamo, care se prăbușește sub comanda lui Ovidiu Burcă, pentru care probabil acesta a fost ultimul său meci pe banca tehnică.