UTA merge pe mâna tinerilor, în meciul cu FC Argeş

by Sorin Haut

UTA are parte de un final de tur solicitant în Liga a II-a, cu următoarele trei meciuri în compania unor pretendente la promovare, două dintre ele reprezentante ale județului Argeș, iar cealaltă una dintre marile favorite la accederea în Liga 1. Mai întâi, duminică, la Arad, de la ora 13 – meci televizat (Digi) – “roş-albii” întâlnesc FC Argeș, partidă la care Ionuţ Popa nu poate conta pe Benga, Manea și Rus, toţi trei suspendaţi.

UTA are mari probleme în defensivă (n.n. El Hasni e incert), linia de fund urmând putând una inedită, o variantă fiind Costin, Iuga, Copaci şi Suslak. În atac, Rus e scos din “cărţi”, iar Pop şi-a reziliat contractul cu roş-albii. Totuşi, există pentru faza ofensivă varianta David Popa, jucător care aştepta de mult timp să prindă tricoul de titular.

Antrenorul „Bătrânei Doamne” susține că mai mult de jumătate din jucătorii din primul „unsprezece” aliniat cu piteștenii vor avea sub 22 de ani, iar 8 sau 9 sunt juniori! “Mergem pe această linie, fiindcă ținem cont de jucătorii tineri și foarte tineri. Vrem să le dăm și mai multă șansă, căci ei sunt ai noștri și, sper eu, ne vom baza pe ei mult timp de acum înainte”, explică Ionuț Popa.

Cerut la naționala sub 18 ani de Laurențiu Roșu, David Miculescu nu a mai plecat la lot și asta pentru că: „Important este să-și servească echipa decât să aibă o selecție în plus sau fie testat într-un amical, două”, a lămurit problema antrenorul „roș-albilor”.

Liga a II-a, etapa a 17-a:
Farul – Luceafărul, sâmbătă, ora 11
Brăila – Daco-Getica, sâmbătă, ora 11
Ripensia – Mioveni, sâmbătă, ora 11
Clinceni – Bacău, sâmbătă, ora 11
Balotești – ASU Poli, sâmbătă, ora 11
Pandurii – Energeticianul, sâmbătă, ora 11
Metaloglobus – Chindia, sâmbătă, ora 11
ACS Poli – Petrolul, sîmbătă, ora 13 (tv)
Snagov – “U” Cluj, duminică, ora 11 (tv)
UTA – FC Argeș, duminică, ora 13 (tv)

Clasament
1.Chindia 16 12 2 2 36-17 38
2.Snagov 16 11 3 2 28-13 36
3.Petrolul 16 11 2 3 33-14 35
4.Univ.Cluj 16 10 3 3 35-13 33
5.Clinceni 16 11 0 5 33-11 33
6.FC Argeş 16 9 5 2 30-12 32
7.Mioveni 16 10 2 4 29-11 32
8.Energeticianul 16 7 3 6 25-19 24
9.UTA 16 7 2 7 25-23 23
10.Pandurii 16 6 3 7 29-24 21
11.Daco-Getica 16 5 6 5 26-25 21
12.ASU Poli 16 6 2 8 15-19 20
13.Metaloglobus 16 6 2 8 14-30 20
14.Luceafărul 16 5 3 8 21-30 18
15.Aerostar 16 5 3 8 21-31 18
16.Ripensia 16 3 5 8 18-29 14
17.Farul 16 4 1 11 21-37 13
18.Baloteşti 16 3 2 11 14-35 11
19.ACS Poli 16 1 2 13 13-41 5
20.Dacia Brăila 16 0 5 11 14-49 5

Facebook Comments