UTA mai are doar varianta unor amicale cu divizionare terţe din judeţ

by Sorin Haut

Ungaria menţine, cel puţin deocamdată, restricţiile pe teritoriul său pentru cetăţenii români, astfel că UTA a renunţat la ideea unui amical în ţara vecină, la Szeged. În aceste condiţii, este tot mai greu pentru trupa lui Balint de a lega măcar un joc de verificare cu o echipă apropiată de nivelul ei.  În vreme ce rivalele din play-off, precum Rapid sau Petrolul, au disputat amicale tari, cu echipe de Liga 1, „roş-albii” au acest dezavantaj al lipsei de adversare.

Totuşi, divizionarele terţe Şoimii Lipova şi Progresul Pecica sunt două variante de luat în calcul, orice joc fiind acum util pentru UTA. Aşadar, Laszlo Balint şi-ar dori două amicale, pe 20, respectiv 26 iunie, pentru a pregăti cât mai bine play-off-ul din Liga 2, programat să înceapă pe 4 iulie.

Între timp, utiştii au legat în această perioadă două jocuri în familie, la care nu au participat fundaşii laterali Tomozei şi Stancu, ambii cu probleme medicale. Se mizează însă că ambii vor fi apţi 100% pentru primul meci oficial din această vară.

Facebook Comments