UTA Arad a ajuns la un acord cu portarul Andrei Gorcea pentru prelungirea contractului. Noua înțelegere este valabilă până în vara anului 2028. Sosit la Arad la începutul anului trecut, goalkeeperul în vârstă de 24 de ani s-a impus rapid și a apărat poarta „Bătrânei Doamne” în 14 partide în actualul sezon. Cu Gorcea între buturi, UTA a adunat puncte importante și a bifat nu mai puțin de 9 victorii în cele două competiții interne, într-o perioadă în care fiecare punct a contat mai mult decât discursurile.
La semnarea prelungirii contractului, portarul arădean a transmis un mesaj direct: „Sunt bucuros pentru faptul că drumul meu continuă alături de voi și sper să ne bucurăm de multe momente frumoase, în continuare, împreună. Haide UTA!”
În cariera sa, Andrei Gorcea a mai evoluat pentru Universitatea Cluj, iar la Arad pare să fi găsit stabilitatea și încrederea de care orice portar are nevoie. UTA își asigură astfel continuitatea pe un post-cheie și trimite un semnal clar că, dincolo de vorbe, există și decizii care se iau la timp.
UTA își securizează poarta. Andrei Gorcea a semnat până în 2028