UTA își încheie aventura din Cupa României, după 0-0 cu FC Voluntari! Ilfovenii s-au calificat în sferturi

by Sorin Haut

UTA a părăsit Cupa României după ce a făcut egal în această seară, scor 0-0, cu FC Voluntari în meciul disputat la Oradea în ultima etapă a grupei D. O remiză în urma unui meci de luptă, pe gazonul prost de pe stadionul „Iuliu Bodola” și desfășurat într-o atmosferă dezolantă, cu o asistență redusă. Mircea Rednic a crezut că îi iese pasența și nu a trimis pe teren cel mai bun 11 pe care îl putea alinia, iar asta l-a costat în final calificarea. În schimb, ilfoveniii știau că un egal i-ar putea califica, iar calculele le-a ieșit în condițiile în care vecinii din Tunari i-au încurcat pe buzoienii de la Gloria, 1-1! Așa că Voluntariul s-a baricadat în apărare, dar a și contraatacat de câteva ori. Prima jumătate de oră a fost una modestă și de uzură, jocul fiind îngreunat de starea gazonului. Arădenii au trimis totuși trei șuturi pe spațiul porții, însă toate au fost pe direcția portarului Fernandez. În minutul 31, UTA a avut o ocazie importantă, prin Cooper, al cărui șut din 15 metri a fost respins în corner de excelentul goalkeeper advers. Un minut mai târziu, italianul l-a testat din nou pe Fernandez, la post și de această dată. Ilfovenii au avut și ei o primă șansă în minutul 44, când Crepulja a avansat până în careu și a trimis un șut ce a trecut razant prin fața porții apărate de Kucher. Partea secundă a debutat cu acțiunea lui Voican, care i-a trimis lui Florea la 11 metri, iar acesta a trimis puțin pe lângă poartă. Rednic a înțeles că trebuie să schimbe în special în atac, aruncând în luptă dintr-un foc patru jucători, iar Carp a fost imediat aproape de gol, cu un voleu spectaculos ce a trecut alături. Pe un teren tot mai greu, ce pe final a semănat a mlaștină, UTA a măcinat în gol și în ciuda insistențelor, ocaziile mari au cam lipsit.

Pe Rednic l-a costat strategia păguboasă, ilfovenii se califică și cu ajutorul vecinilor din Tunari!

Mai mult, Kucher și-a salvat echipa în minutul 75, cu o dublă intervenție după un corner al oaspeților, mai întâi la șutul din apropiere al lui Sigurjonsson, iar apoi la execuția de la distanță a lui Carnat. Mingea a ajuns apoi în careul Voluntariului, la Omondi, însă kenyanul a așteptat prea mult și șutul său a fost blocat. „Roș-albii” puteau să dea totuși lovitura în prelungiri, când Rareș Pop a centrat din careu pentru Leidsman, dar reluarea din apropiere a olandezului a fost blocată de Fernandez și meciul s-a încheiat cu scor alb, rezultat care o elimină pe UTA din competiție! Ilfovenii s-au bucurat de calificarea în sferturile de finală ale competiției abia un minut mai târziu după fluierul final, când au aflat că Tunariul și Buzăul au terminat și ele la egalitate, 1-1. „Roș-albii” au încheiat grupa pe locul 3, cu 4 puncte, unul mai puțin decât ilfovenii din Voluntari și la trei în urma Universității Craiova, prima după victoria cu 4-0 în fața campioanei Farul, marea dezamăgire a grupei. Așadar, UTA nu reușește să repete performanța din ediția trecută a Cupei, când avansa până în semifinale. Pentru roș-albi urmează partida din etapa a 19a a Superligii, în deplasare la Politehnica Iași, vineri, de la ora 19.

Formații:

UTA: Kucher – Stolnik, Benga, Abeid – Rodrigues, Marku (Stahl 80), Carp, Dumitrașcu (Micovschi 54) – Fabry (Omondi 54), Cooper (Leidsman 54), Stanciu (R. Pop 54). Antrenor: Mircea Rednic

Voluntari: Fernandez – Voican (D. Andrei 67), Paz, Andreș (Armaș 67), Aliji – Ricardinho, Crepulja, Rață (Cocian 78), D. Florea (Sigurjonsson 67) – Carnat, Nemec. Antrenori: Ilie Poenaru și Marin Dună

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei-Satu Mare) – Alexandru Cerei (Cluj), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Camera VAR: Cătălin Popa și Romică Bîrdeș (ambii din Pitești). Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare).

GRUPA D, ultima etapă:

Universitatea Craiova – Farul Constanța 4-0
(Koljic 45+1, Baiaram 52, Kurtic 54, A. Trică 86)

UTA Arad – FC Voluntari 0-0

CS Tunari – Gloria Buzău 1-1
(Florică 5 / Nadolu 56)

Clasament final

UNIV. CRAIOVA 3 2 1 0 6-1 7p
FC VOLUNTARI 3 1 2 0 3-1 5p
UTA Arad 3 1 1 1 2-2 4p
Gloria Buzău 3 1 1 1 3-3 4p
CS Tunari 3 0 3 0 3-3 3p
Farul Constanța 3 0 0 3 0-7 0p
Facebook Comments