UTA îşi apără primul loc, duminică, la Metaloglobus

UTA îşi apără primul loc, duminică, la Metaloglobus
Odată ajunsă pe primul loc în Liga a II-a, UTA nu mai vrea să cedeze şefia în campionat. Va fi însă foarte greu de ţinut ritmul, iar seria obositoare de noiembrie îşi poate pune amprenta pe evoluţia echipei. Deocamdată, roş-albii duc bine meciurile la intervale de 3-4 zile, iar duminică, în cadrul etapei a 18-a, au joc tocmai la Bucureşti, cu Metaloglobus, una din revelaţiile ultimelor etape. Trupa lui Măldărăşanu cedează greu puncte acasă, dar nici UTA nu e dispusă la concesii, mai ales că la "U" Cluj şi FC Argeş a fost aproape de victorie. Se anunţă un duel interesant între golgheterii Ovidiu Herea, 8 goluri şi Cipri Rus, 11 goluri, cel din urmă golgheterul la zi al Ligii a II-a, dar şi o confruntare tactică între doi dintre cei apreciaţi tehnicieni din eşalonul secund. Laszlo Balint ar putea face noi schimbări în primul "11", mai ales că urmează duelul de miercuri, la Rapid, iar câţiva jucători au nevoie de un mic repaus pentru cel mai aşteptat derby al toamnei. Pentru antrenorul UTA-ei e şi un meci special, urmând să înfrunte fosta sa echipă, de unde se aude că şi-ar dori 2-3 jucători, în iarnă. Ambele echipe au moral excelent înaintea partidei de duminică, ora 14 (direct Digi, Romtelekom, Look), Metaloglobus câştigând în etapa intermediară cu 1-0 în faţa Farului, iar UTA impunându-se cu 3-0 în partida cu Buzăul. Liga a II-a, etapa a 18-a: CSM Reşiţa – Ripensia Timişoara, sâmbătă, ora 11 Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FK Csikszereda, sâmbătă, ora 11 SCM Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi, sâmbătă, ora 11 Rapid – Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, ora 12 ASU Politehnica Timişoara – Sportul Snagov, sâmbătă, ora 14 Campionii FC Argeş – Petrolul Ploieşti, sâmbătă, ora 19:30 Concordia Chiajna – CS Mioveni, duminică, ora 11 Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad, duminică, ora 14 Turris Oltul Turnu Măgurele – Universitatea Cluj, duminică, ora 16:30 Farul Constanţa stă. Clasament