UTA, învinsă de o echipă de ligă a patra din Germania

by Sorin Haut

UTA a pierdut primul amical din Spania, scor 1-2, împotriva formației germane de ligă a patra, TSV Steinbach, scor 1-2. Echipa arădeană a fost cea care a deschis scorul, în minutul 40, prin Vlad. Nemții au reușit să întoarcă scorul din faze fixe. Astfel, în minutul 60, Tahiri a egalat din penalty, iar în minutul 74, Bremer a făcut 2-1 printr-o lovitură de cap în urma unui corner.

Laurențiu Roșu dorește în continuare să vadă cum se descurcă unii jucători pe posturi diferite și a ales să înceapă meciul cu Barna – David, Celea, Gligor, Copaci – Muntean, Chindriș, Copil, Vlad – Andor, Petre.

În actul secund, distribuția arădeană s-a modificat și au jucat Mara – Polgar, Filaret, Manea, Burlă – Costin, Tarcea, Jorza, Vâlceanu – Stahl, Curtuiuș.

La debut, Vîlceanu a avut ocazia cea mai mare a reprizei secunde, acesta a reușit să pătrundă în careu și să șuteze puternic, însă mingea a nimerit bara.

”A fost primul meci de pregătire din Spania, l-am pierdut, sunt nemulțumit de rezultat dar important e că am folosit două formații complete, am văzut unii jucători și pe alte posturi pe care nu joacă de obicei. Am continuat pe aceeași linie, dar vedem ce se va întâmpla în meciurile următoare. Am dat peste o echipă de liga a patra, bine pregătită, aflată la final de cantonament și care se pregătește să reia campionatul. Vom continua să muncim și să corectăm unele greșeli pe care să nu le mai repetăm pe viitor.” au fost cuvintele lui Laurențiu Roșu la finalul partidei.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments