UTA începe noul sezon în Bănie! Arădenii debutează cu Universitatea Craiova, campioana României

UTA începe noul sezon în Bănie! Arădenii debutează cu Universitatea Craiova, campioana României

UTA Arad și-a aflat programul din noul sezon al Superligii, în urma tragerii la sorți desfășurate vineri. Formația pregătită de Adrian Mihalcea va avea un debut extrem de dificil, urmând să întâlnească în deplasare campioana en-titre, Universitatea Craiova, în weekendul 18-19 iulie.

Interesant este că cele două formații s-au întâlnit și în prima etapă a sezonului trecut, atunci când au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale campionatului, încheiat la egalitate, scor 3-3, pe stadionul „Francisc Neuman”.

Primul meci pe teren propriu pentru „Bătrâna Doamnă” va avea loc în etapa a doua, când la Arad va veni Oțelul Galați. În runda a treia, UTA se va deplasa la FC Voluntari, iar în etapa a patra va primi vizita Rapidului.

Printre cele mai dificile deplasări din tur se numără cele de la FCSB (etapa a 7-a), Farul Constanța (etapa a 9-a) și Dinamo București (etapa a 14-a), în timp ce pe teren propriu vor ajunge adversari precum CFR Cluj (etapa a 12-a) și Petrolul Ploiești (etapa a 15-a).

Primele cinci etape ale UTA-ei:

  • Etapa 1: Universitatea Craiova – UTA
  • Etapa 2: UTA – Oțelul Galați
  • Etapa 3: FC Voluntari – UTA
  • Etapa 4: UTA – Rapid
  • Etapa 5: Universitatea Cluj – UTA

Noul sezon al Superligii va începe în weekendul 18-19 iulie, după disputarea Supercupei României, programată pe 12 iulie. Pauza de iarnă va veni după etapa din 19-20 decembrie 2026, iar campionatul se va relua în 16-17 ianuarie 2027. Ultima etapă a play-off-ului este programată în 29-30 mai 2027.