Noua UTA se naște greu: Rednic riscă să aibă la reunire mai mulți juniori decât seniori!

by Sorin Haut

UTA se mișcă foarte greu pe piața transferurilor și cel puțin oficial nu a anunțat încă nici o mutare, deși a oficializat deja 12 plecări, plus că ar putea urma alte câteva, Roger și Keseru fiind și ei ca și plecați! În aceste condiții, îngrijorările suporterilor sunt întemeiate, mai ales că echipa arădeană a rămas în urmă față de alte prim divizionare, deja reunite, pe plus ca și pregătire și cu loturile aproape formate. La UTA bate deocamdată vântul, jucătorii sunt greu de convins să vină la Arad, până și renegatul Adi Petre, primit de Rednic la antrenamente pe finalul sezonului, ezitând să semneze în speranța unor oferte mai bune. E clar că noua politică salarială a clubului, cu bonusuri de performanță dar cu venituri sigure mici, nu atrage, iar asta anticipam încă de la anunțul lui Meszar, UTA neputând să preia modelul Farul, unde Hagi e un magnet în primul rând ca și nume și transformă jucători plafonați în adevărate revelații, și totul pe salarii mici. La UTA ne-am obișnuit să avem mai tot timpul jucători cât de cât cu nume, dar care nu dau randament și mai mult interesați să le intre banii în cont decât să pună osul la treabă. Până la urmă era nevoie de o resetare, dar calculată și cu un proiect foarte bine gândit. Foarte greu de imaginat cum Rednic va reuși nu doar să adune jucători de un lot competitiv pentru play-off, ci cum va face și ca într-un timp atât de scurt noua echipă să dea și rezultate, startul noii ediții de campionat fiind pe 14 iulie. Mai ales că dacă privim puțin asupra numelor vehiculate să ajungă la Arad, ni se pare imposibilă misiunea lui Rednic.

Noua politică salarială nu prea e atractivă, achizițiile se lasă așteptate…

Sperăm ca cei de la UTA să își fi calculat bine pașii, pentru că în condițiile datoriilor mari, a bugetului redus față de sezonul trecut, perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Poate singura veste bună e că Bătrâna Doamnă vrea să întinerească văzând cu ochii în această vară, dar zicem noi că mai mult de nevoie decât de voie. Se anunță o afluență mare de fotbaliști tineri promovați de la academie, practic cei mai răsăriți dintre ei, însă e greu de crezut că vor face față la rigorile primei ligi. Poate 1-2 să se alăture mai tinerilor Rareș Pop, Isac sau Șteau. Tocmai de aceea credem că obiectivul aruncat în față de Rednic, accederea în play-off, dă bine ca și imagine, dar el pare imposibil în momentul actual, la felul cum stau lucrurile. Dar tot experimentatul tehnician se demasca cumva zilele trecute, când declara că mai bine e să îți propui play-off, pentru a trage tare și a nu mai avea emoții la… retrogradare. Așadar, teoria bate practica deocamdată la UTA, însă așteptăm să vedem și fapte, adică transferuri și jucători buni, nu doar vorbe. Că ne-am săturat de ele de pe vremea lui Balint.

Trialuri cu juniori, pentru a avea destui jucători la prima întâlnire 

În concluzie, dacă nu vin anunțuri de transferuri în următoarele 3-4 zile, Rednic s-ar putea trezi la reunirea de pe 18 iunie cu vreo 10-15  de jucători de la academia arădeană, plus Iacob, Kucher, Benga, Chindriș, Hoxhallari, Isac, Pop, Pășcălău și Șteau. Abeid și Postolachi ar trebui să aibă parte de câteva zile în plus de vacanță după acțiunile echipelor naționale ale Mauritaniei, respectiv Republicii Moldova, dar rămâne de văzut dacă golgheterul din stagiunea trecută nu are oferte de a pleca. Pentru a se asigura că, totuși, nu va conduce primele antrenamente cu jucători tineri, pe care nu i-a văzut nici măcar o dată la treabă, în următoarele zile, pe „Motorul”, vor avea loc trialuri de selecție la care vor participa peste 30 de fotbaliști din academie! În principiu, vor apărea în fața „principalului” UTA-ei și jucătorii africani sosiți la Arad în urmă cu aproape două luni de zile prin intermediul impresarului Cristian Hossu.

 

Facebook Comments