UTA îl pierde pe Moise, ajuns la Petrolul, Vlad Morar s-a înţeles cu Mediaşul

by Sorin Haut

Romario Moise a fost unul din principalii remarcaţi şi artizani ai promovării UTA-ei în Liga 1, cu opt reuşite în cele 21 de meciuri disputate în ediţia 2019-2020 a eşalonului secund. UTA nu a plătit însă cât a cerut Astra, club de care aparţine şi a trebuit să renunţe la el. Totuşi, în iarnă, a revenit în actualitate transferul mijlocaşului de 25 de ani, mai ales în contextul în care şi el declarase că şi-ar dori să revină la Arad şi să joace mai mult. Petrolul a plătit însă mai mult decât UTA pentru împrumut şi Moise se întoarce practic acasă, la Ploieşti, pentru a pune umărul la promovarea „lupilor galbeni”. Vă reamintim că Astra Giurgiu i-a cerut UTA-ei 300 de mii de euro pentru un transfer definitiv al lui Moise și 80 de mii de euro pentru împrumut. Romario a fost prezentat deja la Petrolul, în prezența impresarului Bogdan Apostu.

Campion al României în sezonul 2016/2017 alături de Viitorul, Vlad Morar a rămas liber de contract după ce şi-a reziliat în decembrie contractul cu UTA. Atacantul cu trei goluri în acest sezon de Liga 1 nu a rămas mult timp fără echipă. Potrivit gazisti.ro, s-a înțeles cu Gaz Metan Mediaş. Una dintre reușitele lui Morar din acest sezon a venit chiar în poarta noii sale echipe. Atacantul a marcat în meciul câștigat de Gaz Metan cu UTA, scor 3-1.

Facebook Comments