UTA îl dă pe Fabry în echipa ideală a etapei! Cooper, MVP cu FCSB

by Sorin Haut

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde din SuperLiga cel mai bun unsprezece. Performera etapei, UTA, are doar un jucător nominalizat în echipa lui Bergodi, slovacul Fabry! Cooper a fost desemnat cel mai bun jucător al victoriei cu FCSB, dar nu și-a făcut loc în primul 11.

Poate și Rednic merita să fie desemnat antrenorul formației ideale, atâta timp cât UTA a învins liderul cu start perfect din campionat.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 7-a:

PORTAR

Lukas Zima (Petrolul Ploiești) – A avut șapte intervenţii, cele mai multe dintre toţi portarii cu minute în ultima rundă.

FUNDAŞI

Damien Dussaut (Farul Constanța) – Titularizat pentru prima oară în ediţia curentă, a făcut un meci foarte bun din punct de vedere defensiv.

Ionuţ Larie (Farul Constanța) – Căpitanul Farului a fost la înălţime, astfel că dobrogenii au terminat duelul cu Universitatea Craiova fără gol încasat.

Quentin Bena (Dinamo) – Puternicul fundaş dinamovist a dat siguranţă echipei prin modul cum a gestionat fiecareduel.

Alexandru Oroian (FC Hermannstadt) – A marcat un gol de generic, reuşita lui salvând un punct pentru sibieni.

MIJLOCAŞI

Andrej Fabry (UTA Arad) – S-a integrat rapid, devenind jucător de bază în sistemul gândit de Mircea Rednic. A marcat golul prin care UTA a revenit în joc. De remarcat şi efortul depus pe durata partidei.

Panagiotis Tachtsidis (CFR 1907 Cluj) – Şi-a trecut pentru întâia oară numele pe tabelă în principala întrecere internă. Este unul dintre cei mai importanţi străini care au ajuns pe prima scenă din România în această vară.

Constantin Grameni (Farul Constanța) – A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului. A contribuit la primul gol marcat de constănţeni.

ATACANŢI

Albion Rrahmani (FC Rapid 1923) – Introdus la startul reprizei secunde, a avut un debut de vis! Două goluri şi alte câteva acţiuni ofensive care l-au dus direct în inimile pătimaşilor fani giuleşteni.

Louis Munteanu (Farul Constanța) – A reuşit o dublă în chiar primul său meci în campionat din acest sezon şi a ajuns la 15 goluri marcate în 51 de partide bifate în Superliga României.

Philip Otele (CFR 1907 Cluj) – Trece printr-o perioadă excelentă. Astfel, după golul şi pasa decisivă din etapa precedentă, acum, a punctat de două ori în poarta celor de la FC Botoşani.

ANTRENORUL ETAPEI

Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923) – A pregătit perfect duelul din Bănie şi a fost inspirat pe toată durata partidei. La final, s-a bucurat, alături de fani, pentru cele trei puncte câştigate.

Facebook Comments