UTA – FEYENOORD: SE ÎMPLINESC 46 DE ANI DE LA “A OPTA MINUNE A LUMII”!

by Sorin Haut

Azi se împlinesc 46 de ani de la “a opta minune a lumii”, cum a fost descrisă în presa vremii performanţa UTA-ei, care elimina pe 30 septembrie 1970 campioana Europei, Feyenoord Rotterdam. După 1-1 în prima manşă, Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc remiza la Arad, scor 0-0, în cel mai marcant episod din istoria clubului arădean. “De 46 de ani, 30 septembrie e dată marcată cu roșu în calendarul sentimental al UTA-ei. De atunci, din 1970, privim înapoi cu mândrie și suntem datori să-i amintim (și nu doar în această zi), pe eroii noștri. Gheorghe Gornea – Gabor Biro, Iosif Lereter, Jenö Pozsonyi, Ladislau Brosovszky, Mircea Petescu, Dumitru Calinin, Flavius Domide, Mircea Axente, Otto Dembrovschi, Florian Dumitrescu, Viorel Sima, Nicolae Dumitrescu, Ioan Reinhardt. Ei sunt actorii unui film memorabil, filmul în care Doamna noastră uluia Europa, scoțându din joc marea campioană. Aparatul foto (sursa: National Archief Olanda) s-a declanșat pentru această imagine cu câteva clipe înainte de ora 15:15. La ora 17:00, băieții conduși în teren de căpitanul Mircea Petescu aveau să facă Aradul mândru cum n-a mai fost de-atunci”, se menţionează pe contul de facebook UTA Arad.
Foto: UTA Arad (facebook)

Facebook Comments