UTA este un club mare, cu o conducere mică! Mostră de amatorism (și) în mercato

by Sorin Haut

UTA continuă să sufere din punct de vedere financiar (deși oferte de preluare a clubului au fost și încă sunt pe masă), iar asta se vede în special în perioadele de transferuri, când nu doar că nu poate aduce jucători de valoare, cu o cotație bună, dar mai și pierde cei mai valoroși jucători. Cel mai bun exemplu este nigerianul Philip Otele, golgheter al echipei în acest sezon de Superliga, cu o valoare de piață foarte bună dacă ne raportăm la campionatul românesc, 650.000 de euro pe transfermarkt. După ce l-a pierdut pe brazilianul Roger în aceeași manieră, oficialii arădeni nu au reușit să îl țină la echipă nici pe Otele, căruia i s-ar fi făcut o ofertă de prelungire a contractului în vara și apoi pe parcursul anului trecut. Nu știm cât de reală este această versiune, sau cât i s-a oferit salariu (n.n. jucătorii nu pot da declarații pe acest aspect decât cu acordul clubului, din informațiile noastre nu mai mult de 14.500 de euro), dar cert este că Otele ar fi avut promisiuni financiare mai avantajoase din alte părți, căci nebun să fii să refuzi cea mai bună ofertă. Tot din informațiile noastre, Otele și-ar fi dorit mărirea salariului din acest început de an, conducerea clubului riscând să îl piardă gratis în vara lui 2023, sau pe o sumă derizorie în această perioadă de mercato, la fel ca și în cazul Roger. Cert este că oficialii clubului, în frunte cu Meszar, puteau să îl vândă în vara lui 2022 pe o sumă considerabilă, pentru că oferte au fost. Poziția tranșantă a clubului de acum, cu tragerea pe linie moartă a lui Otele, deși te poți folosi de el până în vară, trădează orice s-ar spune o eroare de strategie, am spune noi chiar o mostră de amatorism.

Cazurile Roger și Otele, confirmarea faptului că UTA e doar rampă de lansare…

UTA va pierde din nou un jucător bun, chiar golgheterul, pe o sumă mult mai mică sau chiar gratis (posibil să iasă și pe minus, pentru că i-a plătit lui Zalgiris grila de formare pentru Otele, în jur de 50 de mii de euro), urmând să vedem dacă a reușit să compenseze pierderea sa în acest mercato, pe postul său putând juca una din achiziții, brazilianul Willie Barbosa. Iar ca și o concluzie, trebuie să spunem că UTA rămâne doar o rampă de lansare pentru fotbaliștii buni din lot, iar pe de altă parte conducerea nu se pricepe deloc la strategia de a face bani și profit de pe urma jucătorilor cu potențial, singura excepție recentă fiind doar Miculescu, plecat și el mai mult la insistențele lui Gigi Becali. Este clar că la UTA se transferă mult cantitativ, deși culmea, se plătesc salarii mari unor jucători aflați pe final de carieră, mulți dintre ei plecați pe ușa din dos de la alte cluburi și care, iată, nu confirmă deloc. Cazul lui Keseru, care paradoxal sau nu a rămas în lot, deși era dat de toată lumea ca și plecat în iarnă de la UTA. În schimb, auzim că se dorește împrumutul atacantului nigerian Joseph Godwin, 19 ani, care a confirmat în meciurile amicale, marcând de patru ori și obținând și un penalty, din totalul de patru apariții!

Balint nu îi dă șanse lui Godwin, deși este singurul vârf ce a confirmat în amicale

Fără să i se dea aproape deloc șanse în campionat, Laszlo Balint nu-l ia în calcule pe masivul vârf pentru stagiunea de primăvară, dorindu-se împrumutul său. Asta în timp ce în atac e jale mare, cu Keseru și Postolachi, și el în scădere de formă pe finalul anului trecut, rămași datori. Curios sau nu, Otele și Godwin nu sunt impresariați de Bogdan Apostu (deși în cazul primului a avut implicare în transfer), cel cu care Laszlo Balint își face aproape exclusiv strategia de transferuri. Cam așa arată situația actuală la UTA, a cărei conducere a ajuns să dea vina pe suporteri pentru nereușitele sportive, noaptea minții…Apropo, doar suporterii fac cinste la acest moment Bătrânei Doamne, ei fac sold out acasă (UTA se află în careul de ași la audiențele de pe teren propriu), ei bat țara în lung și în lat, ei aduc bani de la familie pentru a cumpăra bilete, abonamente și articole cu însemnele clubului și a fi alături de echipă, ei se sacrifică pentru culori. Echipa și conducerea sunt mult în urmă, bine ar fi să recupereze de duminică încolo! (foto: UTA Arad, facebook)

 

 

 

Facebook Comments