Dacă informația e corectă, e clar că cei de la UTA ori nu au depus până acum dosarul și nu sunt interesați de cupele europene, ori nu îndeplinesc criteriile. Probabil și eliminarea din Cupa României i-a făcut pe cei de la UTA să nu mai spere la Europa. Totuși, se poate ataca locurile 7-8, primele două din play-out, dar echipa lui Rednic nu va putea disputa acel baraj pentru accederea în Conference League dacă nu depune dosarul de licențiere sau nu se îndeplinesc criteriile, așa cum s-a mai întâmplat de fapt în 2021.
Nu mai departe de zilele trecute, conducătorul de facto al clubului, Alexandru Meszar, a lămurit problema pentru iamsport.ro:
”Nu am luat încă decizia. Legal, da, putem să jucăm în Europa, nu se pune problema. Acum, să fim corecți. Pentru noi nu este un obiectiv. Pentru Europa trebuie să fii pregătit. Doar o echipă din play-off, din punctul nostru de vedere, e pregătită, UTA nu e. Undeva e și normal. Echipele de pe locurile 1-4 trebuie să reprezinte România, nu una din play-out. Nicio echipă din play-out nu s-a calificat în Europa prin acest baraj.
O să mai discutăm și cu staff-ul tehnic, dar obiectivul nostru este să scăpăm de emoțiile retrogradării. Sigur, vom respecta competiția. Dacă vom juca finala de baraj pentru Europa, vom respecta competiția. O participare, cu preliminarii, poate perturba sezonul următor. S-a întâmplat la Sepsi. Bani, timp... nu este sănătos. Fie ești pregătit, fie nu ești!”