UTA, eroică cu Iaşul: calificare ratată dramatic, la penalty-uri!

by Sorin Haut

Dramatism total astăzi, pe arena Motorul, la meciul din 16-mile Cupei României la fotbal, dintre UTA şi Poli Iaşi, joc la care au asistat peste 2.000 de spectatori. Ionuţ Popa a fost foarte aproape să îşi bată fosta echipă, după o confruntare în care câştigătoarea s-a decis abia la loteria penalty-urilor.

Venită la Arad fără destui jucători importanţi, echipa lui Flavius Stoican a fost surprinsă în debut de joc, atunci când Rus a marcat din 13 metri, după ce a scăpat singur cu portarul ieşenilor. Acelaşi atacant arădean a mai avut trei şanse de a majora diferenţa, pe contraatac, dar apărarea sau goal-keeperul adversarei a fost la post. Chiar la ultima fază a primei reprize, Poli a reuşit egalarea, Bekui şutând sub transversală, de la 6 metri, la o nesincronizare în apărarea UTA-ei.

Partea a doua a fost ceva mai bună pentru oaspeţi, care au avut bară transversală şi apoi gol anulat în minutul 67, Mendes marcând din apropiere, după ce făcuse henţ. Şansa s-a răzbunat peste doar un minut, atunci când Matei a marcat cu latul, la colţul scurt, după o fază creată excelent de Cubleşan. UTA s-a retras în ultimul sfert de oră şi le-a permis moldovenilor să egaleze, Mendes marcând din 8 metri, bară-gol, la o fază însă precedată de un fault în atac comis asupra lui Manea. UTA a acuzat şocul şi putea chiar pierde în 90 de minute, Iaşul ratând exasperant în prelungiri, când Cioinac şi Mendes au irosit şansa victoriei.

Poli Iaşi a intrat în avantaj în minutul 96, centralul Robert Dumitru acordând uşor penalty, la un contact între El Hasni şi Cioinac, lovitură de la 11 metri trannsformată de Enoh. UTA a forţat apoi egalarea cu toate liniile, iar Manea a fost aproape de gol în minutul 108, mingea trimisă de el cu capul fiind respinsă, de la doi metri. Până la urmă s-a făcut 3-3 în minutul 113, publicul cald de pe Motorul izbucnind în urale la faultul clar în careu comis de Cobrea asupra lui Alex Pop, scăpat singur la o greşeală mare a lui Mihalache. David Popa a transformat penalty-ul şi nu mult a lipsit ca UTA să învingă în ultimele secvenţe înaintea loteriei loviturilor de departajare, Enescu şi Pop ratând ocazii importante.

Şansa nu i-a surâs Bătrânei Doamne nici de această dată, acelaşi Alex Pop – care rata şi penalty-ul de la Snagov – fiind ghicit de Cobrea, pentru un 6-8 la general! În rest a transformat toată lumea: Manea, Cubleşan şi David Popa la UTA, respectiv Cioinac, Enoh, Rus, Zaharia şi Gallego. La a patra serie, portarul Iaşului a avut un reflex excelent la penalty-ul lui Pop şi Poli se califică dramatic în optimi. UTA rămâne însă cu evoluţia bună, pe alocuri eroică, în faţa unei echipe de Liga 1, sosită totuşi la Arad aproape cu garnitura secundă. Finalul a fost dramatic şi în tribune dar şi pe teren, dezamăgirea fiind la cote înalte în rândul suflării utiste. Alex Pop a fost cu greu ridicat de pe gazonul sintetic din Aradul Nou, atacantul UTA-ei plângând în continuu în drumul spre vestiare.

Exemplarii suporteri arădeni au avut, însă, puterea să îl aplaude şi să îl încurajeze, de altfel ca pe toată echipa. UTA îşi încheie, astfel, parcursul merituos din Cupa României, cu dezamăgirea că nu a putut aduce nici în acest an un nume mare la Arad. Ionuţ Popa, care nu a putut conta pe Benga şi Coulibaly, absenţe ce s-au dovedit importante, a început meciul cu: Bodea – Costin, Manea, El Hasni, Copaci (92 Suslak) – Oprea, Enescu – Petra, Matei (88 Al.Pop), Vădrariu (14 Cubleşan) – Rus (86 D.Popa).

Facebook Comments