UTA e pe val în Liga 1 şi rămâne în zona de play-off! Victorie fără emoţii, cu FC Voluntari

by Sorin Haut

UTA s-a impus cu 2-0 în această seară în faţa lui FC Voluntari, meci contând pentru etapa a şasea din Liga 1. Victorie obţinută fără emoţii, deşi la pauză s-a intrat cu scor alb, cu iniţiativa aparţinând arădenilor. Susţinută la fel de frenetic din tribunele de pe „Francisc Neuman”, deşi au fost ceva mai puţini spectatori decât cu FCSB şi Craiova, peste 6.000, formaţia lui Laszlo Balint şi-a făcut treaba şi a confirmat calculele hârtiei. Antal şi Hora au ratat marile ocazii ale primei părţi, ambii încurcându-se din postură de singur cu portarul. Voluntariul s-a mulţumit să închidă spaţiile, dar cu Nemec lent şi izolat în atac, nu a avut nici o şansă în faţa unei apărări sigure şi determinate. După 45 de minute ceva mai anoste, mitanul secund a fost mult mai animat. UTA a revenit de la vestiare, totuşi, mai moale şi i-a permis adversarei să se apropie periculos de poartă, Lopes şi Raţă greşind de puţin ţinta. Balint a reacţionat însă la timp şi i-a aruncat în luptă, exact după o oră de joc, pe Roger şi Dangubic, iar cei doi aveau să schimbe tabela. Mai întâi, Tamaş a intervenit in extremis la şutul din 13 metri al olandezului Ubbink. Gazdele au continuat să pună presiune şi golul avea să cadă în minutul 74, atunci când Roger a centrat excelent din lovitură liberă, Erico a recentrat, iar Miculescu s-a înălţat peste Tamaş, marcând cu capul din şase metri.

Miculescu şi Roger au marcat pentru al doilea succes la rând 

Era 1-0 şi se declanşa „nebunia” la Arad. Ilfovenii nu au avut reacţie deloc, iar UTA a închis conturile în minutul 82, Roger marcând din 14 metri după o pasă a lui Dangubic. Până la ultimul fluier nu s-a mai consemnat mare lucru de notat, „Bătrâna Doamnă” putând sărbători a doua victorie consecutivă în Liga 1. Iar semnale bune sunt destule, începând de la stadionul propriu ce devine un adevărat aliat, mai ales cu aceşti suporteri fantastici alături, până la creşterea în joc, evidentă faţă de stagiunea trecută. UTA face 11 puncte şi urcă pe un intermediar loc 5 după şase etape, având asigurată o poziţie de play-off şi după acest weekend! Iar runda viitoare urmează o deplasare accesibilă, la Gaz Metan.

Formaţii:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Baravykas – Batha, Passaglia (89 Bustea) – Antal (60 Roger), Ubbink (89 Fl.Ilie), Miculescu (78 Isac) – Hora (60 Dangubic).  Antrenor: Laszlo Balint

Voluntari: M.Popa – Ricardinho, G. Tamaș, Armaș, A. Vlad – Tavares (78 Paraschiv), Droppa (84 Golan), Rață – M.Lopes (84 Achim), Nemec (84 Merloi), I.Gheorghe (56 Fulop). Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Daniel Mitruți (Craiova), Cosmin Vatamanu (București). Rezervă: Marian Barbu (Făgăraș). Observator FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu).

 

Facebook Comments