UTA e pe podium şi în clasamentul abonamentelor vândute, după CSU Craiova şi CFR Cluj

by Sorin Haut

Digi Sport a contabilizat numărul de abonamente vândute de cluburile din Liga 1 până la data de 30 august. CS Universitatea Craiova conduce în acest clasament la ora actuală, cu 4234 de abonamente vândute, urmată de CFR Cluj, cu 3258 de abonamente vândute şi de UTA, care e pe podium şi la acest capitol, cu 3100 de abonamente. Aşadar, se confirmă apetitul fanilor arădeni pentru fotbal şi în special pentru echipa favorită, susţinută admirabil la meciurile de acasă. Dinamo are o situație specială, fanii achiziţionând mai multe abonamente virtuale decât fizice, pentru a încerca să sprijine financiar clubul. De asemenea, Dinamo este lider autoritar la bilete virtuale vândute, cei din DDB fiind specialişti la SOLD-OUT pe Arena Naţională!

Fanii lui Dinamo, lideri la bilete şi abonamente virtuale

Șase echipe din Liga 1 nu au pus în vânzare abonamente pentru sezonul 2021/2022: FCSB, FC Voluntari, Sepsi OSK, CS Mioveni, Chindia Târgoviște și Academica Clinceni. De notat și faptul că echipele nu au voie să scoată la vânzare un număr de abonamente care să depășească 50% din capacitatea stadionului pe care își desfășoară meciurile de acasă, din cauza pandemiei de COVID-19.

Facebook Comments