UTA debutează acasă în noul sezon de Liga 1, cu Farul lui Gică Hagi! În tur, la Arad vor mai veni CFR Cluj, FCSB sau CSU Craiova

by Sorin Haut

De la ora 12, la sediul LPF a avut loc Adunarea Generală, iar ulterior s-a trecut la stabilirea țintarului noului sezon din Liga 1 la fotbal. Reprezentantul  „Bătrânei Doamne” la ședința LPF a fost Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului. Acesta a tras pentru UTA numărul de ordine 6, drept pentru care „roș-albii” debutează în weekendul 16-19 iulie pe teren propriu, contra celor de la Farul Constanța, fost Viitorul, pe care a întâlnit-o și sezonul trecut în runda inaugurală. Arădenii au un început foarte greu de campionat, dar finalul turului este mai accesibil. La Arad vor mai veni, în turul campionatului, cele trei formații de pe podiumul sezonului precedent, CFR Cluj, FCSB şi CSU Craiova, dar şi Rapid sau cealaltă echipă a Craiovei, ambele nou promovate. Așadar, UTA va juca, în ordine, cu: Viitorul (acasă), FC Argeș (deplasare), FCSB (a), Botoșani (d), CSU Craiova (a), Voluntari (a), Gaz Metan (d), Rapid (a), Sepsi (d), CFR Cluj (a), Dinamo (d), FCU Craiova (a), Clinceni(d), Chindia (a), Mioveni (d). Vă reamintim că la finalul sezonului regular, primele şase echipe merg în play-off și următoarele zece în play-out, urmând să se repete scenariul din sezonul trecut. Echipele de pe locurile 7-8 vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va duela cu echipa de pe locul 4 pentru a se stabili ce echipă merge în preliminariile Conference League.

Laszlo Balint: „O tradiţie să jucăm în prima etapă cu echipa lui Hagi”

Devine deja o tradiție să jucăm prima etapă în compania echipei din Constanța, după ce în sezonul trecut i-am întâlnit în prima etapă atât în sezonul regular, cât și în play-out. Toată lumea știe de fuziunea dintre Viitorul și Farul, este cel mai ambițios proiect al momentului actual în fotbalul românesc, cu revenirea lui Gică Hagi pe bancă, prin urmare, ne așteaptă o prima etapă foarte dificilă. În schimb, mă bucur că vom juca acest prim meci al sezonului pe propria arenă, sper să avem cat mai mulți fani în tribune, după o perioadă în care ne-a lipsit foarte mult energia suporterilor noștri, a declarat Laszlo Balint pentru site-ul oficial al UTA-ei.

 

 

 

Facebook Comments