UTA, debut fals în Liga Elitelor! Doar puştii de la U17 au câştigat cu Viitorul Cluj

by Sorin Haut

Academia UTA a avut un start nu tocmai reuşit în noua ediție a Ligii Elitelor la fotbal. Puştii de la U17 au salvat practic debutul arădean, celelalte două echipe angrenate în această competiție fiind învinse de cei de la Viitorul Cluj. Primii care au intrat pe teren au fost juniorii antrenați de Sorin Botiș, la U16. Clujenii au deschis scorul din penalty, după un sfert de oră, după care UTA a rămas în inferioritate numerică, Părvănescu fiind eliminat. Chiar și așa, UTA a egalat prin Blaga, dar Viitorul s-a desprins în partea a doua, câştigând cu 3-1. UTA U16 a evoluat în formula: Egeto – Bădău, Joldea, Purdescu, Olăroiu, Pârvănescu, Buză, Bercea, Curtuiuș, Nica, Blaga. Au mai jucat: Mocriș, Neaga, Bușu. Într-un al meci, în Liga Elitelor U16, ACS ACB Ineu a pierdut acasă, cu 3-0, cu Transilvania Bistrița. Duminică, de data asta pe terenul din Sânicolau Mic, juniorii utişti mari de la U19 au pierdut și ei, deși i-au avut în teren și pe jucătorii care sunt sub camanda lui Laszlo Balint, Negoescu, Mercioiu și C. Mihai. Clujenii au condus la pauză cu 1-0, după care, în partea secundă, la o tresărire de orgoliu, UTA a egalat în minutul 65, prin Borcea.

Înfrângeri la U16 şi U19, juniorii mici ai Ineului au pierdut şi ei

Oaspeții și-au asigurat însă victoria în minutul 80 şi s-au impus cu 2-1. Dinu Donca, Adi Ungur şi Mihai Petcuț au folosit următorii jucători: Blaga – Sarkozi,  Bota, Dănilă, E.Codrea – Mihai, Bortiș – Negoescu (80 Ekmekci), Lingurar (65 Opriș), Borcea – Mercioiu. În al doilea meci al zilei, din Sânicolau Mic, elevii antrenați de Bogdan Oneț și Mihai Petcuț au câștigat. A fost o partidă spectaculoasă, cu patru goluri în prima repriză, câte două de fiecare parte. Golul victoriei utiste a fost marcat în minutul 83 de către Pășcălău, care a marcat și celelalte două goluri. UTA a jucat în componenţa: Malița – Bokșe, Manoilă, Anișorac, Ronai, Istfan, Popa, Pop, Mitu, Vermeșan, Pășcălău. Au mai intrat pe parcurs: Călin, Covaci, Caia, Mario. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments