UTA dă test important în lupta pentru play-off! Fanii nu vor fi în tribune, cu Chindia

by Sorin Haut

UTA reintră pe teren luni, 1 noiembrie, la o săptămână de la victoria din deplasare cu Academica Clinceni. Aflată pe loc de play-off, echipa arădeană primeşte vizita Chindiei Târgovişte, una dintre cele mai incomode formaţii din campionat, cu o defensivă solidă şi o organizare a jocului la fel de bună. Pentru prima oară în acest sezon, „roş-albii” vor fi lipsiţi de sprijinul fanilor, care şi-au adus până acum un aport important în rezultatele obținute de UTA pe teren propriu. Din punct de vedere al lotului „Bătrâna Doamnă“ l-a recuperat pe Dangubic, dar în schimb l-a pierdut pe Passaglia, accidentat. Locul argentinianului în zona mediană ar putea fi luat de Batha, care şi-a ispăşit cele două etape de suspendare după eliminarea din meciul cu Dinamo: „Filip Dangubic este bine, și-a revenit, nu mai are probleme, însă din păcate l-am pierdut pe Passaglia. El a ieșit din antrenament, are o mică problemă în zona inghinală, sperăm să nu fie nimic grav. Cu siguranță, nu ne vom putea baza pe el. Pentru luni, cu toții trebuie să fim la capacitate maximă și suficient de puternici încât să reușim să spargem o nucă foarte tare a Ligii 1, o echipă cu un colectiv foarte puternic“, a declarat Laszlo Balint la conferința de presă premergătoare disputei cu Chindia Târgoviște.

Balint: „Să fim la capacitate maximă, întâlnim o nucă tare”

UTA a reușit să obțină două victorii consecutive fără gol primit, cu FCU Craiova şi Academica, şase puncte ce au adus-o la doar două lungimi de ocupanta poziției secunde, CSU Craiova. Lupta pentru play-off este însă una crâncenă, cu nu mai puţin de nouă echipe implicate, îndreptăţite să spere la o poziţie în primele şase după sezonul regulat. „Cred că este o greșeală să ne uităm în clasament după fiecare etapă. Sigur, rezultatele sunt importante, dar la fel de adevărat e și că vrem să avem o linie constantă în exprimare, personal sunt preocupat de eficientizarea jocului nostru defensiv dar și de dezvoltarea și finalizarea atacurilor. Eu cred că facem progrese în aceste privințe, sper ca aceste lucruri să se vadă și luni, dar o spun din nou că va trebui să fim foarte puternici, jucăm fără fani în tribune, nu vom avea sprijinul lor, iar pentru asta trebuie să compensăm cu motivație dorință și inspirație“, a concluzionat Laszlo Balint.

La arădeni revin Batha şi Dangubic, s-a rupt Passaglia

Chindia e abia pe 10 în clasament, cu 14 puncte, la nu mai puţin de nouă distanţă faţă de UTA şi nu a mai câştigat de patru etape. Totuşi, trupa lui Emil Săndoi nu a făcut jocuri tocmai rele, pierzând la limită cu FCSB şi CSU Craiova şi reuşind remize pe terenuri dificile, la Botoşani şi Piteşti. Târgoviştenii au moral bun după calificarea în sferturile de finală din Cupa României, acea victorie cu 1-0 în faţa Mediaşului. Meciul UTA – Chindia se dispută luni, ora 17:30 (direct pe Digi Sport 1, Look Sport şi Telekom Sport) şi contează pentru etapa a 14-a, penultima a turului Ligii 1. Accesul publicului în stadion este interzis, ca urmare a măsurilor luate de autorităţi pe fondul creşterii alarmante a numărului cazurilor de coronavirus la nivel naţional.

Facebook Comments