UTA – Chindia, meci de „care pe care” pentru evitarea barajului de menţinere în Liga 1!

by Sorin Haut

De la o pretendentă la play-off şi apoi la primele două locuri din play-out, pentru a ajunge în barajul de Conference League, UTA a ajuns să se bată, precum în sezonul trecut, pentru evitarea emoţiilor legate de retrogradare! Înfrângerile cu Botoşani, Rapid şi Sepsi au demonstrat ceea ce noi scriam încă de la finalul sezonului regulat şi anume că echipa nu e deloc pe plus faţă de stagiunea precedentă, ba din contră arată mai rău, atât ca atitudine şi determinare, cât şi ca joc. Totuşi, „roş-albii” sunt la mâna lor în tentativa de a evita locul 13, cel ce duce la barajul de menţinere în Liga 1, iar o victorie, sâmbătă, ora 13:30, în faţa Chindiei Târgovişte, ar rezolva ecuaţia destul de complicată la ora asta. Doar că şi formaţia din Cetatea Chindiei se află într-o situaţie disperată şi chiar trupa lui Săndoi e prima echipă aflată sub linia peste care stă UTA. Patru puncte le separă pe cele două adversare, iar miza este deosebit de importantă, chiar şi un egal pe „Francisc Neuman” avantajându-i oarecum pe arădeni, care au un program ceva mai accesibil în utimele trei runde din play-out. UTA nu se simte însă prea bine în faţa Chindiei, echipă care a învins-o în ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 în deplasare şi 1-0 acasă. De altfel, „Bătrâna Doamnă” are doar o victorie în ultimele cinci meciuri cu târgoviştenii, un 1-0 în 2020, de tristă amintire fiind şi acel 0-1 de la Arad, din play-out-ul sezonului trecut de Liga 1. Aşadar, setea de revanşă e mare în tabăra UTA-ei, mai ales că s-au blocat şi salariile până echipa va obţine patru puncte în următoarele jocuri. Chindia suferă însă în această ediţie de campionat în special pe faza de atac, unde a marcat un singur gol în cele patru meciuri importante, lăsând la o parte victoria scontată cu modesta Academica.

Săndoi: „Nu îmi imaginam să o văd pe UTA aşa…” Arădenii au pierdut ultimele trei „directe”

Plecarea lui Daniel Popa a lăsat un mare gol în atacul Chindiei, unde doar Florea mai dă ceva semne de eficacitate. Nici achiziţiile din iarnă, Chunchukov şi Sila, nu au relansat jocul ofensiv al formaţiei lui Emil Săndoi, ameninţată serios cu barajul. „Întâlnim o echipă în compania căreia am obținut rezultate bune. Ca să fiu sincer, dacă m-ar fi întrebat cineva la începutul campionatului unde o văd situată pe UTA, având în vedere lotul de jucători pe care îl are, nu m-aș fi gândit niciodată că ar putea să fie și ea în poziția în care sunt acum. Este un meci deosebit de important, cred că și pentru noi și pentru ei. Din punctul nostru de vedere cred că ne-am pregătit bine, lucru care s-a întâmplat de fiecare dată. Sper să evităm unele greșeli pe care le facem câteodată, avem și ghinionul teribil ca de fiecare dată când greșim să fim și taxați. Sper să fim și mai inspirați la finalizare în marea majoritatea a jocurilor”, a spus Săndoi înaintea duelului cu UTA. De cealaltă parte, UTA a învins în play-out doar echipele pe care le bate toată lumea, Gaz Metan şi Clinceni, iar antrenorul Ionuţ Badea pare să nu găsească antidotul pentru a ieşi din criză la timp şi a nu îşi complica situaţia pe acest final de sezon. Problemele de lot îi dau şi ele bătăi de cap tehnicianului piteştean, care nu va putea conta la meciul de „care pe care”, de mâine, pe Erico, Cardoso şi Ongaro, toţi trei accidentaţi. Şi UTA suferă în atac, în lipsa unui vârf de valoare, în vreme ce golgheterul Miculescu traversează şi el o formă slabă.

Duel crâncen, sâmbătă, pe Arena „Francisc Neuman”, arbitrează Sebastian Colţescu!

Plecarea lui Roger se resimte în angrenajul arădenilor, brazilianul aducând de multe ori calitate şi viteză în joc, dar şi centrări bune pentru atacanţi. „Evident că atunci când nu sunt rezultate, lumea e nemulțumită, inclusiv noi. Suntem primii care ne facem autocritica și sperăm ca odată cu etapa ce urmează să putem schimba această percepție. Într-adevăr, suntem într-un moment deloc convenabil după două înfrângeri contra unor echipe pe care le consideram contracandidate. Deja gândul nostru se îndreaptă la ceea ce este sub noi și e important să înțelegem această realitate, pentru a o putea schimba. Chindia este o echipă bună, nu au făcut un joc deloc rău etapa trecută, cu Botoşaniul, dar e clar că de acum orice punct contează. Noi toate meciurile le abordăm la victorie, deci nu pot spune că ne-ar conveni egalul, nu pot prevedea ce se va întâmpla pe parcurs”, a spus Badea înaintea meciului cu Chindia, de sâmbătă. Cert e că se anunţă un meci crâncen pe arena din Calea Aurel Vlaicu, unde suporterii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare pentru a-şi susţine favoriţii în cel mai greu moment al sezonului. Va arbitra bucureşteanul Sebastian Colţescu, ajutat la cele două margini de Vasile Marinescu, din Bucureşti şi Daniel Mitruţi, Craiova. Obervator a fost delegat Zoltan Szekely, din Baia Mare.

Facebook Comments