UTA este cea mai virulentă împotriva Rapidului: „Se poate ajunge până la excludere sau depunctare”!

by Sorin Haut

UTA se alătură altor trei divizionare secunde din play-off, FC Argeş, CS Mioveni şi Turris, în protestul împotriva celor de la Rapid, deconspirați că nu respectă protocolul medical impus de autorități și FRF, în privința pregătirii. Mai exact, liderul Ligii a II-a cere sancțiuni dure pentru formația giuleșteană, care avea pe teren, la unul din antrenamentele din zilele trecute, nu mai puțin de 18 fotbaliști și membri ai staffului tehnic. Practic, rapidiştii au încălcat regula grupelor de câte patru fotbaliști, prevăzută clar în protocol. După ce Argeșul a amenințat chiar cu retragerea din play-off, dacă nu se vor lua măsuri împotriva Rapidului, UTA a reacţionat oficial şi ea, în cursul zilei de astăzi.

Mai ales că echipa feroviară a fost susținătorul principal pentru sistemul play-off cu înjumătățirea punctelor, adoptat de FRF după acel așa-zis vot democratic. Aşadar, arădenii cer sancționarea Rapidului și propun chiar excluderea acesteia din play-off sau depunctarea, fiindcă nu se află la prima abatere.

Drăgan: ”Aşa înţelege Rapidul să lupte cu şanse egale?”

”Așa înțelege echipa Rapid să lupte cu șanse egale în play-off, sfidându-și toate contracanditatele? Adică cinci echipe pot și fac toate eforturile să respecte un protocol dur și costisitor, iar una face ceea ce vrea și încă este a doua oară? Unde e spiritul de fair-play, de colegialitate? Chiar nu mai există nici măcar valori morale, dacă despre respectarea regulilor, iată, nu poate fi vorba? La rândul nostru, solicităm măsuri ferme împotriva clubului Rapid, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o recidivă privind încălcarea măsurilor impuse de autorități. Din punctul nostru de vedere, se poate merge până la excluderea din play-off sau depunctare”, spune Claudiu Drăgan, directorul sportiv al UTA-ei.

În play-off-ul de promovare vor juca UTA Arad (25 puncte), CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele (ambele cu câte 20 de puncte), Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid (toate trei cu câte 19 puncte). Mini-turneul de cinci etape ar trebui să debuteze pe 4 iulie, iar programul meciurilor încă nu a fost stabilit. Primele două clasate din acest play-off vor promova în Liga 1, iar echipa care termină pe locul 3 va juca baraj de promovare.

Facebook Comments