Euro-golul lui Alin Roman a deschis calea spre calificare
Chiar înainte de a fi schimbat, puștiul Țăroi a avut o șansă bună, pentru ca în replică Pacionel și Chipirliu să îi dea emoții lui Gorcea, aflat însă pe fază. A fost nevoie de euro-golul reușit de nou intratul Alin Roman, care în minutul 77 a catapultat mingea de la 30 de metri în vinclul porții steliste. CSA s-a prăbușit după deschiderea scorului și peste șase minute conturile au fost încheiate, atunci când tandemul Tzionis - Abdallah a făcut șah-mat apărarea roș-albastră, cel din urmă finalizând din careul mic centrarea perfectă a cipriotului. Pe final puteam asista chiar la scor de forfait, dar Hrezdac și Padula au ratat șansa unei victorii și mai clare. O calificare muncită și perfect meritată a utiștilor, care își văd un prim obiectiv atins, accederea în faza principală a Cupei. UTA rămâne la București și asta pentru că vineri, ora 20:30, urmează derby-ul de podium al SuperLigii, cu Rapid!
Formații:
Steaua: Frănculescu – Adăscăliței, Lumbu, Ad. Ilie – Răsdan (Doană), Lascu, Cimpoieșu, Pacionel, Drăghici – Lopez (Gualda, Ad. Popa), Chipirliu.
UTA: Gorcea – Iacob (A. Roman), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Van Durmen (Hrezdac), Ov. Popescu (Mino Sota) – Costache (Padula), Tzionis, Țăroi (Țuțu) – Abdallah.
Au arbitrat: M. Lăstun – la centru, C. Cosmescu (ambii din Rm. Vâlcea), I. Bobe (Bucureşti) – asistenți.