UTA are un start ceva mai greu, dar programul turului arată bine pentru arădeni!

UTA are un start ceva mai greu, dar programul turului arată bine pentru arădeni!
UTA și-a aflat programul în sezonul 2025/2026 din SuperLiga, iar turul arată bine din punct de vedere al calendarului pentru echipa lui Adrian Mihalcea. Astfel, utiștii ar putea aduna puncte importante în prima parte a campionatului, dacă ținem cont că la Arad vor veni toate cele trei echipe nou promovate, FC Argeș, Csikszereda și Metaloglobus, plus Hermannstadt, Farul, Slobozia sau Oțelul, echipe destul de accesibile. Exceptând-o pe Universitatea Craiova, care vine la Arad chiar în prima etapă, între 11 și 14 iulie, restul formațiilor cu pretenții de play-off și cupe europene, respectiv cele trei echipe bucureștene, plus cele două formații clujene, vor fi gazde pentru UTA, în tur. Iată cum arată programul primei părți a sezonului pentru „roș-albi”, cu mențiunea că aceștia au opt meciuri acasă și șapte în deplasare: Etapa 1 (11-14 iulie): UTA – U. Craiova Etapa a 2-a (18-21 iulie): U. Cluj – UTA Etapa a 3-a (25-28 iulie): UTA – Hermannstadt Etapa a 4-a (1-4 august): Petrolul – UTA Etapa a 5-a (8-11 august): UTA – Farul Etapa a 6-a (15-18 august): Dinamo – UTA Etapa a 7-a (22-25 august): UTA – Unirea Slobozia Etapa a 8-a (29 august – 1 septembrie): Rapid – UTA Etapa a 9-a (12-15 septembrie): UTA – FC Argeș Etapa a 10-a (19-22 septembrie): CFR Cluj – UTA Etapa a 11-a (26-29 septembrie): UTA – Csikszereda Etapa a 12-a (3-6 octombrie): FC Botoșani – UTA Etapa a 13-a (17-20 octombrie): UTA – Oțelul Etapa a 14-a (24-27 octombrie): FCSB – UTA Etapa a 15-a (31 octombrie – 3 noiembrie): UTA – Metaloglobus