UTA are toate atuurile în returul barajului cu Buzăul: ”Sunt convins că ne vom menține în SuperLiga!”

by Sorin Haut

UTA își joacă duminică, de la ora 21, pe Arena Francisc Neuman, supraviețuirea în prima ligă, fiind obligată să treacă de divizionara secundă Gloria Buzău în barajul de menținere/promovare în SuperLiga. După 0-0 în tur, Mircea Rednic suflă și în iaurt și susține că a pregătit inclusiv… loviturile de la 11 metri! În mod normal, roș-albii nu ar trebui să aibă emoții și să se impună în 90 de minute, mai ales că au lot mult mai bun pe hârtie și vor avea de partea lor un stadion plin, jucându-se cu casa închisă! Iată că în ciuda unui sezon foarte slab, UTA e susținută la acest meci al salvării, până la urmă cel mai important din actuala stagiune, de peste 10.000 de fani! Rednic nu va putea conta pe Benga și Șteau, ambii accidentați, în timp ce Otele este incert, nigerianul neantrenându-se la capacitate maximă în această săptămână. Antrenorul UTA-ei este sigur că echipa sa se va impune și va răsufla ușurată la finalul unui sezon epuizant:

Rednic vrea concentrare și ne asigură: ”Nu putem da greș, e în joc imaginea noastră!”

Vreau concentrarea pe care nu am avut-o la Buzău, este un meci foarte important, de menținere în SuperLiga. Și noi ca echipă, suporterii, orașul, cu toții cred că merităm să rămânem în prima ligă și sunt ferm convins că așa va fi! Nimeni nu își doreste să aibă în CV o retrogradare, e vorba în primul rând de imaginea noastră. S-a vorbit și cu cei la final de contract, am înțeles de la cei din conducere că au fost discuții pozitive, dar prima oară să treacă meciul de duminică și apoi vedem pe cine ne bazăm. Reunirea va fi pe 18 iunie, vacanța e scurtă. Sigur că va conta stadionul plin, în atmosfera de aici nu ai cum să nu reacționezi pozitiv, dacă nu o faci mai bine te lași de fotbal! Vreau să zic că publicul de aici a fost cu bun simț, jucătorii să fie fericiți, pentru că în alte părți fanii sunt mult mai agresivi, la Arad au fost lăsați să își facă treaba în ciuda rezultatelor mai slabe. Nu poți să dai greș într-un asemenea meci. Buzăul va juca în stilul ei, se apără, pe contraatac și la faze fixe e periculoasă”, a prefațat Rednic meciul de duminică seară, ultimul al sezonului în ceea ce privește prima ligă.

Ne bântuie acel 0-1 de coșmar din 1979, când Ghizdeanu retrograda UTA!

Astfel, fanii arădeni numără deja orele până la startul partidei cu Buzăul, echipă în fața căreia UTA are de luat și o revanșă după acel 0-1 de coșmar din iunie 1979, tot la Arad, când reușita lui Ghizdeanu o retrograda pe UTA în Divizia B, după 33 de campionate pe prima scenă! Era tot un meci decisiv, încheiat dramatic pentru Bătrâna Doamnă. „A fost genul de meci în care am avut 17 ocazii de gol, de trei ori s-a nimerit bara, a fost o dominare totală, am avut situații peste situații și nu intra mingea în poartă. A scăpat Ghizdeanu singur cu Duckadam, a dat peste el și ne-au bătut”, își amintește Marcel Coraș, care a participat la acel meci, alături de Duckadam, Gașpar, Kukla, Gall, Giurgiu, Leac, Schepp, Broșovszky, Cura, Domide și Vaczi II. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments