UTA are şansa de a profita de o Dinamo în suferinţă, dar cu Rednic instalat antrenor!

by Sorin Haut

Dinamo – UTA părea un meci destul de dezechilibrat la începutul săptămânii, mai ales după ce formaţia din “Ştefan Cel Mare” încasa cinci goluri în Bănie, acel 0-5 la CSU Craiova. Şi la ora asta favorită este tot UTA, dar venirea lui Mircea Rednic, instalat oficial antrenor al lui Dinamo chiar astăzi, complică puţin situaţia arădenilor. Tehnician experimentat şi un bun motivator, “Puriul” este la a cincea descălecare în “Groapă”, fiind văzut de conducere şi de suporteri omul potrivit să o salveze pe Dinamo de retrogradare. Căci despre alt obiectiv nu se poate vorbi acolo. De cealaltă parte, UTA nu traversează nici ea o perioadă prea bună, căzând în afara zonei de play-off, până pe locul 8, cu 16 puncte, deşi acum câteva runde emitea pretenţii chiar la poziţia de vicelider! Două egaluri şi două înfrângeri în ultimele patru meciuri, incluzând aici şi ruşinoasa eliminare din Cupa României şi nici un gol în 270 de minute, cu Sepsi şi CFR în campionat şi cu Filiaşi în competiţia “KO”, fac din UTA o echipă iarăşi imprevizibilă şi inconstantă, aducând aminte de sezonul trecut. Totuşi, atitudinea şi mai ales jocul prestat în faţa campioanei CFR Cluj, când a pierdut poate nemeritat, sunt semne că echipa are potenţial şi resurse suficiente pentru a reuşi să revină la victorie. Iar meciul cu Dinamo cade pe undeva bine, “câinii” traversând o perioadă execrabilă, cu şapte înfrângeri la rând în campionat, serie negativă care i-au aruncat pe loc retrogradabil direct, 15, cu doar şase puncte adunate în zece etape! Practic, Rednic nu poate schimba prea multe în doar 2-3 zile, iar UTA vrea să profite de forma slabă a lui Dinamo până când noul tehnician va reuşi să îşi pună amprenta pe jocul formaţiei sale. UTA are amintiri foarte plăcute din “Ştefan Cel Mare”, reuşind să câştige la Bucureşti de două ori cu 1-0, în stagiunea trecută, o dată în sezonul regulat, prin reuşita lui Hora din penalty şi o dată în play-out, prin golul marcat de Miculescu. Sorescu aducea însă, din lovitură de la 11 metri, victoria “câinilor” în returul de la Arad, din sezonul regulat, când Dinamo se impunea tot cu 1-0. Apoi, tot el irosea în meciul din play-out un penalty şi “contribuia” la a doua victorie la rând a utiştilor în “Groapă”. “Nu e doi fără trei” spune un vechi proverb italian, iar arădenii speră să-l respecte mâine, în deplasarea de la Dinamo.

Laszlo Balint: “Trebuie să avem o atenţie sporită şi să fim eficienţi”

Pentru UTA, faptul că Mircea Rednic a fost instalat antrenor la Dinamo, nu schimbă lucrurile din punct de vedere al abordării meciului. Știm că Dinamo e în moment foarte greu, dar chiar din acest motiv trebuie să avem o atenție sporită la acest joc. Este clar că Mircea Rednic e foarte experimentat, cu trecut dinamovist, pot spune că se și confundă cu clubul Dinamo. Dar, ceea ce este sigur, impactul se va produce la nivel de abordare mentală. Cred că-i va resuscita, jucătorii vor avea încrederea necesară pentru a spera la un rezultat bun. Este un meci important pentru ei, în care îşi pun mari speranţe, așa că și noi trebuie să fim pregătiți, din toate punctele de vedere. Trebuie să ne uităm la ce avem noi de făcut, pentru că nici noi nu suntem într-un moment foarte bun, nu am mai simţit gustul victoriei. Ei vor fi câini şi la propriu şi la figurat în dorinţa de a-şi apropria prima victorie după mult timp şi noi trebuie să răspundem cu aceeaşi măsură. Dinamo se preocupă să joace un fotbal pozitiv, are jucători buni, cel puţin de la mijloc în sus. În ultima perioadă a adus jucători care ştiu ce înseamnă spiritul acestei echipe şi au numit un alt antrenor, ceea ce pentru moralul echipei va reprezenta un imbold. Sunt în criză de puncte dar şi noi ne dorim să ne reîntoarcem în zona locurilor de play-off, spune Laszlo Balint, încrezător că formaţia sa va repeta jocul bun de etapa trecută, când a chinuit-o pe CFR timp de o repriză. Dar pentru victorie e nevoie mai mult decât atitudine şi determinare, iar UTA trebuie să pluseze la joc ofensiv şi mai ales finalizare, aspecte pe care s-a pus baza în aceaastă săptămână: „Atitudinea lor a rămas la fel, dar starea de spirit este puțin schimbată. Dacă vrem să rămânem în partea superioară a clasamentului, este important să avem victorii, le-am spus băieților acest lucru. Pentru asta trebuie să fim eficienți în faza de finalizare. Cred că am avut o săptămână bună de antrenamente, în care am punctat multe aspecte care trebuiau îmbunătățite. Sper ca ele să se vadă la meciul de sâmbătă, cu Dinamo”, a conchis antrenorul UTA-ei la conferinţa de presă de astăzi, de dinaintea meciului cu Dinamo.

Miculescu şi Dangubic sunt „OK”, Vukcevic rămâne acasă!

„Din păcate, Vukcevic a simţit azi noapte o stare de răceală şi nu se simte prea bine, nu vom conta pe el la meciul cu Dinamo. Miculescu şi Dangubic, care s-au confruntat cu mici probleme medicale, sunt apţi şi ne bazăm pe ei în această deplasare. În rest, nu sunt probleme. Vor rămâne acasă Mociu, Cristi Mihai, Tudor Călin, Mar şi bineînţeles Tomozei, pe care se ştie că nu mai contăm”, a conchis Balint. UTA, care pleacă spre capitală cu avionul, are parte de prima deplasare stagională pe terenul unei echipe de tradiție, susținută de o galerie fanatică şi numeroasă, cu siguranţă una din cele mai frumoase din România. Cei din DDB şi “Peluza Cătălin Hîldan” au reuşit să salveze echipa şi să o susţină financiar sezonul trecut, iar aproape la fiecare meci fac SOLD OUT la bilete virtuale. Suporterii arădeni, rivali mari în condiţiile înfrăţirii cu cei de la CSA Steaua, din liga secundă, și-au anunțat deplasarea la București, doar că în condițiile actuale, numărul lor nu va fi prea mare, atâta timp cât au acces pe stadion doar persoanele vaccinate sau cele care au trecut recent prin boală.

Suporterii UTA-ei fac deplasarea şi aşteaptă întăriri de la prietenii din Ghencea

Bucureştiul a depăşit de mult rata de 6 la mie în privinţa cazurilor de Covid-19 şi conform deciziilor luate de autorităţi, legale sau nu, se face o discriminare evidentă pe stadioane, la fel ca şi în alte activităţi. De altfel, în această dimineață, pe pagina de Facebook Ultras Arad, fanii au revenit cu precizări despre deplasarea din „Ștefan cel Mare”: Ținând cont de noile condiții de intrare la meciul de sâmbătă, suntem nevoiți să refacem lista cu cei care vor participa la deplasare! Am fost anunțați că vor avea drept de acces pe stadion la meciul dintre Dinamo și UTA doar cei care prezintă certificatul verde (persoanele vaccinate sau persoanele care au dovada că au avut recent boala). Fiecare dintre cei care ne-au contactat deja a primit in privat un mesaj pentru reconfirmarea sau ștergerea rezervarii locului, dar lista rămâne deschisă și pentru cei care și-au luat hotărârea de înscriere mai târziu! Important este ca toți utiștii care se vor deplasa la București să respecte regulile de acces!”, au ţinut să precizeze fanii UTA-ei, care vor primi întăriri aproape sigur, la meciul cu Dinamo şi de la prietenii de la Steaua.

Rednic a semnat abia astăzi, dar la timp pentru a sta pe bancă în meciul cu UTA

Mircea Rednic s-a înţeles cu cei de la Dinamo încă de miercuri, dar abia astăzi la prânz şi-a pus semnătura pe contract. “Puriul” a semnat pe un an, cu opțiune de prelungire și se află la cel de-al cincelea mandat la gruparea din Ștefan cel Mare. „Am semnat pe un an, cu drept de prelungire pe al doilea an. Primul an, salvarea de la retrogradare, al doilea an, play-off. Vreau să mă implic pentru a scoate Dinamo din pasa neagră. O să stau pe bancă la meciul cu UTA. Nu am vorbit cu ei (n.r. jucătorii) încă. Am lucrat în mare cu ei, sunt ceva probleme. Și medicale dar și jucătorii care au venit nu sunt 100 la sută. Mă bucur că vine pauza, pentru că vom pune lucrurile la punct”, a declarat Mircea Rednic, care nu poate schimba prea multe înainte de meciul cu UTA. Poate doar la nivel mental şi de organizare, căci şi la aceste două aspecte Dinamo a fost la pământ. Meciul Dinamo – UTA se joacă sâmbătă, de la ora 16:30 (direct Digi, Look şi Telekom), contează pentru etapa a 11-a din Liga 1 şi va fi arbitrat la centru de Marian Barbu, din Făgăraş, ajutat la cele două margini de bucureştenii Valentin Avram şi Andrei Constantinescu. Observator a fost delegat Iosif Olah, din Sfântu Gheorghe. (foto: prosport, UTA Arad, FC Dinamo)

 

Facebook Comments