UTA are misiune complicată în Copou, puncte importante în meciul cu Poli Iași

by Sorin Haut

Eliminată din Cupa României, UTA se poate concentra acum exclusiv pe Superligă, unde își propune o clasare cât mai bună. Mâine, de la ora 19, „roș-albii” joacă pe terenul Politehnicii Iași, formație pe care au învins-o cu 1-0 în meciul tur disputat la Arad. Moldovenii lui Leo Grozavu nu au mai câștigat de pe 19 octombrie, înregistrând patru egaluri și un eșec în ultimele cinci partide, așa că au mare nevoie de victorie. La conferința de presă de astăzi, staff-ul tehnic al UTA-ei a fost reprezentat de Sorin Rădoi, Mircea Rednic aflându-se la București, pentru un control de rutină la inimă. El urmează să facă joncțiunea cu echipa diseară. Antrenorul secund al Bătrânei Doamne a prefațat duelul de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, unul ce se va disputa în condiții de iarnă, la ora jocului anunțându-se zăpadă:

Sorin Rădoi: Trebuie să fim inteligenți și echilibrați, îi putem surprinde

Ne așteaptă o deplasare lungă, întâlnim un adversar destul de bun, mai ales acasă. De exemplu, cu CFR-ul au început foarte bine, iar cu Farul au terminat excelent și cred că vor face orice ca să câștige meciul cu noi. Au un avantaj față de noi, pentru că ei au jucat ultimul lor meci vinerea trecută, iar noi am mai avut un meci în Cupă, nu va fi ușor. Pe de altă parte, ne bucurăm că avem tot lotul la dispoziție, Mister ia jucătorii cei mai în formă pentru acest meci și chiar am vrea să îi mulțumim staff-ului medical că a reușit să-i refacă pe toți. Ne gândim la faptul că trebuie să fim foarte echilibrați pe ambele faze, iar tranziția să o facem bine. Îl cunoaștem pe Leo Grozavu, ca fost fundaș are un stil destul de agresiv, va veni cu presiune sus, pentru că așa pregătește tot timpul meciurile. E o echipă care iese la joc, căreia îi place să atace, fiindcă și are în componență jucători ofensivi destul de buni. Ar fi un Luis Phelipe, un Harrison sau Buș, dar e și Roman care poate face diferența. Trebuie să fim foarte inteligenți, echilibrați, pentru a-i putea surprinde. Așadar, dacă suntem concentrați pe ceea ce avem noi de făcut, cu siguranță vom arăta foarte bine. Am înțeles că va ninge, dar după cum am văzut și la ultimul loc meci, terenul e destul de bun. Au și încălzire, cred că terenul va fi în condiții bune.”

Doi utiști nu fac deplasarea, cu Farul se va juca la Sibiu

Tot lotul este disponibil din punct de vedere medical, dar Denis Dumitrașcu și Albert Stahl nu fac deplasarea, probabil din rațiuni tactice. Rădoi a confirmat că duelul cu Farul, de sâmbătă, 16 decembrie, ora 14, se va juca la Sibiu: Din ce am înțeles, s-a decis ca meciul cu Farul să-l jucăm la Sibiu, urmând ca în ultima etapă să decidem unde vom merge. Deci clar, meciul cu Farul va fi la Sibiu”. Nou promovata din Copou ocupă locul 13 în clasament (de baraj pentru menținere), cu 19 puncte și este într-o situație dificilă. UTA are trei puncte în plus și e pe 11. Ieșenii ar fi obligați să bată vineri seară, cu atât mai mult cu cât în ultimele două etape ale anului vor întâlni două candidate la titlu, CSU Craiova, în deplasare și FCSB, pe teren propriu. Președintele clubului ieșean, Cornel Șfaițer, a subliniat importanța victoriei în meciul cu UTA.

Ieșenii le pun gând rău: „Ar fi neliniște dacă nu batem UTA!

Suntem într-o situație destul de grea și avem mare nevoie de puncte. Urmează meciul cu UTA, pe care trebuie să-l câștigăm. Sper să avem o abordare bună și să luăm cele trei puncte, mai cu seamă că în tur am fost învinși pe nedrept. Ar fi neliniște pentru noi toți dacă nu batem UTA. Nu dă bine nici ca imagine. E urâtă poziția pe care suntem acum, nu e confortabil pentru noi. Nu am avut o exprimare meci de meci la fel, de aceea suntem în poziția pe care suntem. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să credem în noi. Am arătat în multe jocuri că putem obține rezultate”, a declarat pentru ProSport președintele clubului moldav, Cornel Șfaițer. Va arbitra la centru bucureșteanul Marcel Bîrsan, ajutat la cele două margini de Ovidiu Artene din Vaslui și Vladimir Urzică, din Piatra Neamț. La VAR va fi clujeanul Horațiu Feșnic, iar observator Liviu Ciubotariu, din Galați.

Facebook Comments