UTA are meci important, la Baloteşti. Cum arată etapa în Liga a II-a

UTA are meci important, la Baloteşti. Cum arată etapa în Liga a II-a
UTA susţine, mâine dimineaţă, un meci important în Liga a II-a, roş-albii deplasându-se pe terenul codaşei din Baloteşti. La doar trei puncte peste linia retrogradării, Bătrâna Doamnă nu are voie să piardă dacă vrea să nu îşi complice serios viaţa în subsolul clasamentului Ligii a II-a. Semnalele sunt bune după remiza pozitivă cu Sibiul, Ionuţ Popa făcându-şi cu ocazia asta şi redebutul pe banca tehnică a echipei arădene. Juniorii Dinculescu şi Popa sunt accidentaţi şi nu au făcut deplasarea, în vreme ce Polgar strânge din dinţi, cu toate că nu e recuperat total. Cum nici Burlă nu poate juca, problemele de lot sunt destul de serioase, în lotul de 18 deplasat la Bucureşti numărându-se şi muntenegreanul Markovic, care însă aşteaptă cartea verde pentru a fi legitimat. UTA a plecat ieri dimineaţă spre capitală, cu escală la Braşov, unde susţine şi un antrenament, urmând ca în această după amiază să ajungă la Bucureşti. Liga a II-a, etapa a 25-a: Baloteşti – UTA, sâmbătă, ora 11 Clinceni – Miroslava, sâmbătă, ora 11 FC Argeş – Ripensia, sâmbătă, ora 11 Metaloglobus – Foresta, sâmbătă, ora 11 Călăraşi – Snagov, sâmbătă, ora 12 (Digi Sport) Hermannstadt – Pandurii, duminică, ora 12 (Digi Sport) Chindia – Luceafărul, duminică, ora 13 (TelekomSport) Mioveni – ASU Poli, luni, ora 18 (TelekomSport) Dacia Brăila - ASA Târgu Mureş 3-0 f.j. CS Afumaţi - Olimpia Satu Mare 3-0 f.j. Clasament 1.Dunărea Călăraşi 23 16 5 2 45-17 53 2.Hermannstadt Sibiu 23 14 8 1 36-11 50 3.Chindia Târgovişte 23 13 7 3 47-14 46 4.CS Afumaţi 23 12 5 6 29-17 41 5.Academica Clinceni23 11 6 6 38-31 39 6.FC Argeş 23 10 7 6 33-21 37 7.Poli Timişoara 23 11 4 8 32-27 37 8.ASA Tg Mureş 23 9 4 10 38-43 31 9.CS Mioveni 23 8 6 9 35-32 30 10.Sportul Snagov 23 8 6 9 20-19 30 11.Ripensia Timişoara23 7 8 8 45-33 29 12.Luceafărul Oradea 23 7 6 10 36-40 27 13.UTA Arad 23 6 8 9 27-29 26 14.Metaloglobus 23 6 6 11 21-28 24 15.Pandurii Tg Jiu 23 5 9 9 29-37 24 16.Foresta Suceava 23 7 3 13 21-62 24 17.CS Baloteşti 23 6 5 12 27-46 23 18.Ştiinţa Miroslava 23 6 5 12 29-50 23 19.Dacia Brăila 23 4 6 13 46-51 18 20.Satu Mare 23 6 2 15 19-45 -32