UTA are meci de foc, în fieful „câinilor roşii”! Arădenii speră s-o îngroape pe Dinamo

by Sorin Haut

Dinamo – UTA este fără îndoială cel mai interesant meci al etapei a doua din play-out-ul Ligii 1 la fotbal. Surprinzător sau nu, nou promovata e mult mai liniştită în clasament, urcând pe locul 8, cu 22 de puncte, nu acelaşi lucru putându-se spune despre trupa preluată de doar o săptămână de Dusan Uhrin, aflată pe locul 14, de baraj, cu doar 15 puncte. „Câinii roşii” sunt ameninţaţi serios cu retrogradarea, iar „Bătrâna Doamnă” vrea să profite de momentul mai puţin bun, chiar disperat, al adversarei din „Groapă”. Formaţia bucureşteană are doar varianta victoriei dacă vrea să nu cadă pe loc direct retrogradabil, astfel că presiunea apasă serios pe umerii dinamoviştilor. Iar situaţia îi convine UTA-ei, specialistă a deplasărilor şi a jocului pe contraatac: „Ne deplasăm la Dinamo, o echipă măcinată de destule probleme, dar care are în componență jucători de calitate, ce au confirmat la un nivel bun. Cu siguranță, vor dori să câștige cele trei puncte, deoarece situația lor din clasament nu e una bună. Dar, e foarte important ce vom face noi, va trebui să știm să abordăm foarte inteligent partida, care vine foarte repede, după o victorie importantă pentru noi. Trebuie să încercăm să ne facem jocul, să punem în aplicare strategia pregătită și să ne întoarcem acasă cu toate punctele. Știm că nu va fi un meci ușor, va fi unul încrâncenat, dar am încredere că băieții sunt pregătiți din toate punctele de vedere. Locul în clasament este destul de relativ, cel puțin la acest moment, deoarece 2-3 rezultate pozitive te pot aduce în vârful ierarhiei, dar tot așa, câteva rezultate negative te pot arunca pe locurile de retrogradare sau de baraj.

Balint este încrezător: „Trebuie să ne facem jocul şi să ne întoarcem cu punctele acasă”

Nu contează neapărat dacă vom fi atacați sau nu, ci cum vom reacționa și vom interpreta situațiile de joc. Dinamo face un presing avansat, în jumătatea adversă, au jucători de calitate, care pot decide un meci. Normal, au puncte forte, dar și vulnerabilități, de aceea este important să speculăm tot ce se poate în jocul lor. Sigur, noi suntem un pic mai liniștiți, după victoria din prima etapă, iar presiunea este pe Dinamo, care trebuie să câștige, să bage echipe sub ea”, a declarat Laszlo Balint astăzi, în conferinţă de presă, înaintea plecării spre Bucureşti. Balint s-ar mulţumi şi cu un egal, mai ales în contextul actual al clasamentului din play-out, cu Dinamo la şapte puncte în spate: “Am demonstrat că știm să absorbim momentele de presiune, iar băieții trebuie să înțeleagă faptul că punctele puse în joc sunt importante pentru parcursul ulterior, dar și pentru încrederea ca ți-o dă succesiunea de rezultate bune. Bineînțeles, într-un anumit context, putem spune că și un punct e un rezultat bun, dar noi mergem cu ideea de a câștiga”, a declarat antrenorul UTA-ei, destul de frustrat după înfrângerea din iarnă, de la Arad, când Dinamo câştiga cu 1-0 pe “Francisc Neuman”, prin penalty-ul transformat de Sorescu.

Dueluri decise de la 11 metri! Scandal cu arbitri, după meciul de la Arad

Aflat deja în negocieri pentru a continua la UTA şi în sezonul viitor (n.n. deşi încă salvarea de la retrogradare nu este asigurată), Balint a fost destul de acid la finalul acelui joc, punând eşecul mai mult pe seama arbitrajului. Cu 1-0 s-a impus şi UTA, în meciul tur din sezonul regulat, când Hora aducea trei puncte în “Groapă”, tot în urma unei lovituri de la 11 metri. Acum, cele două echipe se întâlnesc în play-out, unde miza punctelor este mult mai importantă. UTA nu va putea conta în duelul de mâine seară, din “Ştefan cel Mare”, pe portarul Iacob şi pe Benga, ambii accidentaţi, în vreme ce Isac, Tescan şi Peteleu se întorc în lot după probleme, ultimul chiar după infectarea cu Covid-19. Revine după suspendare şi rusul Shlyakov, astfel că problemele UTA-ei par a fi mai serioase doar în compartimentul defensiv, unde lipsesc doi oameni de bază. În poarta UTA-ei va fi Dragoș Balauru, cel care s-a achitat bine de sarcini şi cu Viitorul, deşi trupa lui Hagi nu s-a prea apropiat de poartă:

Balauru vrea să închidă poarta UTA-ei, precum Iacob în duelul tur

Cel mai probabil, eu voi fi în poartă cu Dinamo, nu am amintiri prea plăcute din meciurile cu ei, doar în tur, cu UTA, am câștigat contra lor. Sperăm să repetăm rezultatul de atunci. Dinamo va fi foarte motivată, va pune presiune pe noi, dar trebuie să le răspundem cu aceeași monedă, poate este un avantaj pentru noi că vor fi agresivi şi disperaţi să câştige”, a declarat Balauru. Meciul Dinamo – UTA se dispută marţi, de la ora 21:30 şi va fi arbitrat de târg-mureşeanul Florin Andrei, ajutat la cele două margini de Imre Bucsi din Sfântu Gheorghe şi Ionel Dumitru din Gherghiţa, Prahova. Centralul de mâine seară a fost rezervă chiar la acel meci cu scandal de la Arad, dintre UTA şi Dinamo, după care Balint a făcut scandal. Florin Andrei a arbitrat-o pe UTA în două remize din acest sezon, acasă cu FC Botoşani, 0-0 şi în deplasare, la Piteşti, 1-1 cu FC Argeş, când i-a refuzat echipei arădene un penalty clar.

 

 

 

 

Facebook Comments