UTA are cale liberă spre optimile Cupei, dar “să nu ne lăsăm păcăliţi de diferenţa de eşaloane”

by Sorin Haut

Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei, a prefaţat meciul din 16-mile Cupei României la fotbal cu ACSO Filiaşi, ocupanta locului 5 în seria a şasea din Liga a III-a. Tehnicianul arădenilor anunţă că va aborda acest prim meci din competiţia “KO”, programat joi, de la ora 16 (în direct pe canalele de sport ale Digi, Telekom ş Look), cu jucători care au apărut mai puţin sau chiar deloc până acum în campionat. Aşadar, nu ar fi exclus să consemnăm debutul juniorului Mercioiu, Balauru, Florin Ilie, Tomozei sau Bustea fiind probabil alte variante viabile pentru duelul de la Filiaşi, unde Balint pregăteşte o formulă de start cu un mix între jucători obişnuiţi cu tricoul de titular şi alţii care au bifat prea puţine minute în Liga 1. Chiar şi aşa, UTA nu ar trebui să aibă emoţii şi probleme în faţa adversarei sale:

Balint: „O competiţie importantă pentu toată suflarea utistă”

Debutăm într-o competiţie care pentru mine, pentru jucători, club şi suporteri, este importantă şi o vom trata ca atare. Sperăm să avem un traseu cât mai lung, putem spune că am avut şi noroc la tragerea la sorţi, ţinând cont şi de componenţa urnelor, dar nu vreau să ne lăsăm păcăliţi de diferenţa de eşaloane. Întâlnim o echipă bună, omogenă, care se va bate în partea superioară a seriei din care face parte, iar în turul precedent au eliminat o divizionară secundă, revenind pe tabelă după ce a fost condusă. Jos pălăria pentru ei că au ajuns până aici, avem şi unele informaţii despre această echipă, dar eu cred că pentru a ne califica, va depinde doar de noi şi de cum ne vom prezenta. Vor fi jucători noi care vor apărea în acest meci, care poate nu au atât de multe minute jucate, dar asta nu înseamnă că jucăm cu linia a doua. Am mai spus-o că fiecare jucător e important şi când i se oferă şansa trebui să intre motivat şi determinat. Trebuie să fim atenţi, pentru că nu degeaba Cupa e competiţia surprizelor. Vreau să controlăm jocul din primul până în ultimul minut şi să facem pasul spre optimi”, a anunţat Balint. Altfel, situaţia juridică a lui Adi Mar nu este încă clarificată, el neavând drept de joc pentru UTA.

Balauru: „Întâlnim o echipă pe care trebuie s-o batem”

Dragoș Balauru are mari șanse să apere buturile UTA-ei pentru prima oară în acest sezon, iar experimentatul goalkeeper e pregătit să evite o surpriză neplăcută. „Tot timpul au fost capcane aceste meciuri. Multe echipe favorite aleg să nu joace cu majoritatea titularilor, preferă să odihnească niște jucători, iar de aici pot apărea surprizele. Întâlnești echipe motivate, jucători care vor să arate ceva, meciul fiind televizat, iar de aici se nasc și suprizele. Dar, anul acesta s-a demonstrat că avem un lot complet și o bancă mult mai puternică. S-a demonstrat acest lucru când jucătorii de pe bancă au intrat foarte bine şi au schimbat rezultate. Am încredere în colegii mei și în mine, întâlnim o echipă de Liga a III-a, pe care, cu tot respectul, trebuie să o batem”, spune Balauru, care s-a achitat bine de sarcini în sezonul trecut, ori de câte ori s-a apelat la serviciile sale.

 

 

Facebook Comments