Echipa de fotbal UTA Arad a anunțat, vineri, pe pagina oficială de Facebook, despărțirea de jucătorul Valentin Costache, care va evolua la formația FC Noah, după ce clubul armean a achitat clauza de reziliere prevăzută în contract.
'Clubul UTA îi mulțumește lui Valentin Costache pentru munca depusă în tricoul roș-alb și pentru implicarea arătată în fiecare meci. De puțin timp, FC Noah a activat clauza de reziliere prevăzută în contract, iar în urma acestei acțiuni jucătorul părăsește echipa noastră. Mult succes în continuare și mulțumim pentru contribuția avută la rezultatele echipei noastre, Costache!', informează reprezentanții echipei UTA Arad.
Începând cu anul 2024, Valentin Costache a evoluat constant în tricoul echipei UTA Arad, pentru care a jucat în 72 de partide, cu 17 goluri marcate și 7 pase decisive.
În vârstă de 27 de ani, mijlocașul ofensiv a ajuns la UTA Arad în 2024, de la Apollon Limasol. El a mai jucat în cariera sa la Dinamo, CS Afumați, CFR Cluj și Rapid.
UTA Arad s-a despărțit oficial de Valentin Costache