UTA Arad intră în pauza de iarnă. Programul complet al pregătirii și meciurile amicale
Echipa „Bătrâna Doamnă” a intrat într-o scurtă, dar bine meritată vacanță, până la data de 4 ianuarie, zi în care este programată reunirea lotului. Jucătorii pregătiți de Adrian Mihalcea vor relua antrenamentele la Arad, unde pregătirea pentru partea a doua a sezonului se va desfășura sub forma unui semi-cantonament pe plan local.
După câteva zile de reacomodare cu efortul, staff-ul tehnic a stabilit și programul jocurilor de verificare din această iarnă. Primul meci amical va avea loc în compania formației maghiare Békéscsaba 1912 Előre. Partida este programată pentru joi, 8 ianuarie, la Arad, urmând ca ora și locația exactă să fie comunicate ulterior.
Al doilea și totodată ultimul test al iernii va fi disputat în deplasare, în Serbia. UTA va întâlni formația de primă ligă FK Spartak Subotica, într-un meci care se va juca la Sports Center FSS, baza de pregătire a echipei naționale a Serbiei. Întâlnirea este programată duminică, 11 ianuarie, de la ora 11:00 (ora României).
Reluarea oficială a sezonului în SuperLiga este programată pentru sâmbătă, 17 ianuarie. Atunci, UTA Arad va evolua în deplasare, împotriva celor de la Unirea Slobozia, într-un meci care va începe la ora 13:30.