UTA anunţă transferuri interesante, la ieşirea din cantonament

by Sorin Haut

Vera Gonzales Francisco Miguel, atacant paraguayan de 25 de ani, ultima dată în Bolivia, la Petrolero, fost la Danubio (Paraguay), Fenix (Uruguay) și Benfica B şi Correia Alfaiate, 23 de ani, fundaș portughez central, cu trecut pe la toate loturile naționale de juniori, fost la Benfica B, la Academica Coimbra (Portugalia), Tubize (Belgia) şi FC Lusitanos, în campionatul Andorrei, sunt doi jucători foarte interesanţi, propuşi UTA-ei. Ei se antrenează deja cu UTA, lăsând o bună impresie în pregătire şi foarte probabil vor semna contracte cu gruparea arădeană.
Doi jucători cu trecut la Benfica, în vizor
De asemenea, fundaşul Răzvan Ivan e anunţat drept un alt transfer sigur al UTA-ei. Internaţionalul de juniori, cu 30 de meciuri în “tricolor” la diverse generaţii ale României, are doar 19 ani şi poate juca fundaş lateral sau central, iar în turul sezonului în curs a fost golgheterul Unirii Alba Iulia, în Liga a III-a. Ivan a fost ofertat în această iarnă din Liga 1, de la Chiajna, iar în anii trecuţi s-a pregătit cu echipa a doua a celor de la CFR Cluj. Talentatul jucător al Unirii e aşteptat luni la Arad, pentru a-şi pune semnătura pe contractul cu UTA.
Tinerii Ivan şi Moisin, ca şi acontaţi
Juniorul Moisin a confirmat şi el în pregătiri şi la nici cei 17 ani, mijlocaşul de bandă format de academia lui Manchester City i-a cuerit rapid pe utişti, mai ales prin calităţile fizice. Foarte probabil, se va număra şi el printre achiziţiile iernii. În schimb, situaţia paraguayanului Alvarenga e aproape pecetluită, problemele medicale făcându-l pe Ionuţ Popa să renunţe la serviciile sale.
Austriecilor nu le prieşte Aradul
Nici austriacul Hinterberger, la fel ca şi conaţionalul Strauss, nu a convins, aşa că nu mai intră în calcule. Roş-albii au ieşit sâmbătă din cantonament, cu un test fizic, iar marţi, 29 ianuarie, urmează să dispute un amical la Szeged. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments