UTA a învins în ultima secundă și a urcat pe loc de play-off

UTA a învins în ultima secundă și a urcat pe loc de play-off
UTA Arad a câștigat dramatic duelul cu Petrolul Ploiești, scor 1-0, în etapa a 19-a din Superliga României. Golul decisiv a venit la ultima fază a meciului și a trimis formația arădeană pe un loc de play-off, punând capăt seriei de invincibilitate a ploieștenilor. UTA a început curajos partida de pe teren propriu, iar prima ocazie importantă a venit în minutul 15, prin Țăroi. La scurt timp, faza controversată a meciului l-a avut în prim-plan pe arbitru Istvan Kovacs, care a dictat inițial lovitură liberă pentru arădeni după un contact între Roche și Abdallah. După consultarea VAR, „centralul” a întors decizia și a acordat posesia Petrolului, deși ar fi trebuit să acorde penalty. Partea secundă a adus un joc mult mai deschis, cu ambele echipe încercând să verticalizeze, însă fără să găsească drumul spre gol. Totul s-a schimbat odată cu introducerea lui Alin Roman, omul care avea să decidă soarta partidei. În minutul 90+6, Roman a executat impecabil o lovitură liberă. Portarul Krell, deranjat de vizibilitatea scăzută, nu a reușit să intervină, iar mingea s-a oprit în plasă spre bucuria tribunelor. Grație celor trei puncte obținute in extremis, formația pregătită de Adrian Mihalcea urcă pe un loc de play-off, confirmând forma bună a ultimelor etape.