UTA a început ”operațiunea Argeș”, via Tărlungeni

by Rusu Flavius

Săptămâna fotbalistică a UTA-ei e în plină desfășurare, antrenorul Laszlo Balint și staff-ul său conectându-i pe jucători la meciul de sâmbătă, cu FC Argeș. După partida de aseară, utiștii au avut în program o ședință de refacere în bazinele cu apă caldă și rece de la Cluj Arena.

Dimineață, după micul dejun, roș-albii s-au deplasat la baza sportivă CMC din orașul de pe malul Someșului, unde Gyuszi Balint a condus un antrenament. După o nouă sesiune de refacere, trupa arădeană a urcat în autocar cu direcția Tărlungeni, unde stă până mâine.

UTA nu a mai revenit acasă după meciul cu „U”, fiind practic între Cluj şi Piteşti. FC Argeș – UTA se dispută sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 15. (uta-arad.ro)

Facebook Comments