UTA a câștigat la limită primul amical al iernii, cu penultima clasată din liga secundă maghiară

by Sorin Haut

UTA a învins astăzi, în primul amical al iernii, divizionara secundă maghiară FC Ajka, scor 1-0. Meciul cu penultima clasată (locul 17) din țara vecină s-a disputat în Ungaria, pe terenul sintetic al bazei sportive Mako Arena. Godberg Cooper a înscris singurul gol al partidei în minutul 26, cu un șut plasat din careu, după o pasă primită de la Fabry. Arădenii au dominat partida și au ratat mai multe ocazii la poarta adversă, dar tabela a rămas neschimbată. Așa cum era de așteptat, antrenorul Mircea Rednic a oferit minute ambilor fotbaliști aflați în probe.

Cooper a înscris unicul gol, minute pentru jucătorii aflați în probe

Răzvan Trif a evoluat în prima repriză, iar David Vraciu, fotbalist trecut pe la academiile celor de la Barcelona și Real Madrid, care în prima parte a sezonului a fost în lotul Petrolului, s-a aflat pe teren în ultimul sfert de oră.UTA a evoluat în prima repriză cu: Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Trif –  Marku, David – Pop, Fabry, Ofosu – Cooper, pentru ca în a doua parte să intre pe teren: Lungu – Iurasciuc (Ekmekci 88), Conte, Stroungis – Rodrigues, Freitas, Stahl, Micovschi, Dumitrașcu – Stanciu, Kyrychenko (Vraciu 75).

Cinci absențe pentru Rednic, Omondi nu a avut viză de Ungaria

Așa cum se știe, Aly Abeid se află la echipa națională a Mauritaniei și pregătește Cupa Africii. Eric Omondi nu a făcut deplasarea din cauza unor probleme cu viza, iar Kevin Luckassen, Cristian Mihai și Danylo Kucher au rămas la Arad din motive medicale. Al doilea amical al săptămânii pentru UTA se va disputa sâmbătă, de la ora 14:00, la Budapesta, împotriva celor de la Honved, a 11-a clasată în liga secundă din Ungaria.

 

 

 

Facebook Comments