UTA a avut Știința victoriei! Oltenii, copleșiți de atmosfera de la Arad

by Sorin Haut

UTA a obținut o victorie importantă în această seară, 1-0 cu CSU Craiova și arena Francisc Neuman s-a transformat într-un vulcan al bucuriei. Într-o nouă atmosferă frumoasă, cu aproximativ 7500 de spectatori în tribune, UTA a început meciul cu câteva schimbări în formula de start față de etapa trecută. Schimbări care însă nu au avut efectul dorit, Craiova fiind mai sigură la construcție în debut, dar fără să fie nici ea prea periculoasă. Markovic le-a dat gazdelor ceva emoții în prima repriză, dar Iacob a fost la post în două rânduri. Arădenii au dat replica prin Roger și Hora, însă lipsa lucidității în faţa porții nu a modificat tabela. A fost 0-0 după 45 de minute, după un fotbal destul de slab, cu ambele echipe preocupate mai mult să nu ia gol. Meciul a continuat în aceeași notă și în debutul mitanului secund, doar un șut a lui Batha, puțin alături, dezmorțind tribunele. Deciziile arbitrului au nemulțumit publicul și spiritele s-au încins serios la mijlocul reprizei pe fondul unor întrări dure ale oltenilor.

Balint inspirat, Antal a adus trei puncte mari!

Balint a fost de data asta inspirat cu schimbările și nou intratul Antal a marcat golul ce pur și simplu a făcut ca stadionul să explodeze de bucurie. Era minutul 70, când la prima sa acțiune, un alt nou intrat, Vukcevic, a centrat perfect pentru Antal, care a marcat cu capul din centrul careului, Pigliacelli fiind surprins! Craiova s-a aruncat în atac, iar Markovic a fost blocat în extremis în careu, după care Fedele a șutat puțin peste poartă din doar zece metri. La cealaltă poartă, Batha a prins un șut excelent de la 20 de metri, scos cu greu de sub bară de portarul oaspeților. Oltenii și-au continuat forcingul la poarta UTA-ei , dar Bancu a greșit ultima pasă. UTA a absorbit bine atacurile haotice ale oltenilor, iar prelungirile nu au mai adus nimic notabil. Victorie mare pentru „roş-albi”, cu ajutorul unui public senzațional, cum rar se poate vedea în Liga 1!

Formații: 

UTA Arad: Fl. Iacob – Tomozei (68 Vukcevic), Erico, Medjimorec (80 Benga), Baravykas – Batha, Passaglia – Roger, Ubbink (64 Antal), Miculescu (64 Isac)– I. Hora (68 Dangubic). Antrenor: Laszlo Balint.

CSU Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu – Nistor, Mateiu (64 Bairam), Fedele (88 Constantin)– Vînă (73 Căpățînă), Markovic, Gustavo. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Arbitri: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi) – Ovidiu Artene (Vaslui), Gabriel Sabin Stroe (Piteşti). Rezervă: Iulian Dima (București).

Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)

Observator LPF: Marcel Vasile (București).

Facebook Comments