USR susține bugetarea participativă anunțată de primarul Falcă

by Florian Popa

Administrația locală a dat curs ideii lansate de USR Arad în decembrie 2017, alocând în cadrul unui program de bugetare participativă o mică fracție a banilor publici pentru idei venite de la cetățeni. USR încurajează cetățenii să depună proiecte și îi va asista la întocmirea și depunerea lor.

Bugetul participativ este un instrument extrem de util, adoptat cu succes de peste 1.000 de orașe din întreaga lume. Orice cetățean are șansa reală să decidă în mod activ cum se vor cheltui o parte din banii publici. În același timp, locuitorii sunt invitați la o participare activă la guvernarea orașului, ei putând decide prioritățile de investiții.

Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Deja sunt numeroase administrații din România care implică cetățenii în procesul de decizie și administrare a resurselor, prin bugetarea participativă. USR a susținut utilitatea acestui demers și s-a implicat în popularizarea sa în numeroase municipii. O vom face și în Arad.

Invităm cetățenii care au proiecte, soluții și doresc să le transmită administrației să o facă. Trebuie să acceseze pagina web a Primăriei și să urmărească domeniile pentru care sunt alocați banii. În cazul în care întâmpină dificultăți în scrierea și depunerea proiectelor, îi rugăm să ne contacteze pentru asistență.

USR se angajează ca atunci când va administra orașul Arad să dezvolte un program real de bugetare participativă, cu o alocare bugetară semnificativ mai mare, cu o paletă mai largă de domenii eligibile, cu maximă transparență – de la selecție și până la implementare.

Puteți să contactați USR Arad pentru asistență prin SMS, telefon, Whatsapp la 0733 143 838, pe pagina de Facebook sau la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4.

Facebook Comments