USR Arad: ”Noi am primit factura! Voi?”

by Andreea Radu

Chiar dacă a lăsat orașul îngropat în gunoaie o lună de zile, RETIM va încasa banii cetățenilor și ai firmelor arădene, ca și cum totul ar fi mers normal. Pentru că USR a primit deja factura, inclusiv pentru luna aprilie, când gunoiul zăcea pe străzi, îi somează pe artizanii acestei afaceri, PNL Arad și ADI Deșeuri, să prezinte propriile facturi, pentru toate sediile deținute în municipiu.

Amintim că serviciul public de salubritate menajeră în municipiul Arad a fost atribuit de către asociația ADI Deșeuri, condusă de liderii PNL Arad (Sergiu Bîlcea – președinte, Adrian Țolea – director executiv și Gheorghe Falcă și Petru Antal – membri ai consiliului director), către societatea RETIM Ecologic Service SA din Timișoara.

Uniunea Salvați România Arad, împreună cu cabinetele parlamentare, au încheiat contracte cu respectivul prestator, pentru sediul din municipiu, iar recent a sosit și prima factură. Aceștia au constatat că, împreună cu toți cetățenii Aradului, vor plăti ca și cum totul a funcționat ireproșabil, pentru întreaga perioadă, inclusiv cea în care gunoiul a stat săptămâni întregi pe stradă. Totodată, cantitatea facturată nu are nicio legătură cu ce s-a colectat, fiind de aproximativ cinci ori mai mare.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”Afacerea salubrității în Arad taxează nejustificat locuitorii și agenții economici, prin impunerea unor cote aberante, fără legătură cu realitatea. În municipii unde administrația este corectă, operatorul încasează cât colectează, așa cum se întâmplă în Sibiu. Amintim celor care conduc municipiul și județul că se află în serviciul oamenilor, nu al prestatorului. Încă așteptăm sancțiunile promise conducerii ADI Deșeuri, iar până atunci dorim să știm dacă asociația și politicienii care o conduc au încheiat contracte de salubritate, dacă plătesc cot la cot cu cetățenii și firmele.

Facebook Comments