USR Arad: „De ce nu este finalizat stadionul UTA, deși sunt plătiți aproape toți banii?“

by Andreea Radu

USR Arad a prezentat într-o conferință de presă documentația tehnică pe care a obținut-o acum un an, în baza invitației administrației locale, despre care Primăria afirmă că nu a fost onorată.

„În continuare nu am primit contractul cu firma Tehnodomus și îl cerem în instanță. Am organizat această conferință de presă pentru a explica mai bine arădenilor demersul nostru legat de construcția stadionului UTA, inclusiv acțiunea pe care am înaintat-o instanței. USR Arad pur și simplu vrea să afle răspunsul la întrebarea: De ce nu este finalizat stadionul UTA, deși sunt plătiți aproape toți banii?

Conform prevederilor publicate pe SEAP de Primăria Arad, câștigătorul licitației organizate în 2013 trebuia să execute un stadion cu tribune, peluze, acoperiș, instalații, echipamente, parcări, căi de acces, tabelă, siglă și altele. Acum, constructorul afirmă că a executat 99% din lucrare, iar Primăria a achitat aproape în întregime suma contractată.

Documentația tehnică existentă în arhiva Primăriei și pe care am studiat-o acum un an, prezintă de asemenea stadionul cu tot cu trebuie pentru a fi funcțional. Nu înțelegem așadar de ce spune constructorul că lucrarea este gata, când se observă că stadionul este doar pe jumătate finalizat.

Dorim să putem studia contractul, eventualele acte adiționale, precum și plățile făcute de municipalitate, împreună cu documentele aferente: facturi, situații de lucrări, recepții. Doar din contract putem afla exact ce anume avea de făcut constructorul, la ce termene, ce penalități avea de achitat pentru întârziere.

Nu ne vom opri și vom insista până vom găsi răspunsul la aceste întrebări: de ce nu a fost nimeni tras la răspundere pentru întârziere, de ce nu a protejat administrația interesele orașului, de ce s-a modificat acoperișul cu unul mult mai ieftin (a fost diminuat și prețul, în consecință?), cât ne va mai costa lucrarea și când poate fi ea finalizată?

Așteptăm să ni se comunice de către autorități data și locul unde vom putea studia contractul și toate actele solicitate, împreună cu o declarație a celor doi primari, care să certifice că ne-au fost puse la dispoziție toate documentele. Abia atunci ne vom retrage plângerea.

În cursul acestei zile și în cele care urmează, vom prezenta pe pagina noastră de Facebook documentația tehnică pe care am obținut-o, referitoare la stadionul UTA“, se arată într-un comunicat al USR Arad.

Facebook Comments